Bursele europene au încheiat săptămâna în scădere, pe fondul primului declin săptămânal înregistrat de prețurile petrolului în ultima lună, dar și al incertitudinilor politice.
Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a pierdut 0,6% pe parcursul săptămânii, finalizând ședința de vineri la nivelul de 378,12 puncte. Astăzi, indicele a înregistrat un avans nesemnificativ, mai mic de 0,1%.
Prețurile petrolului au scăzut astăzi cu circa 2,5% din cauza incertitudinilor legate de intențiile Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de a extinde acordul de reducere a producției dincolo de primul semestru al acestui an. Pe parcursul săptămânii, cotațiile petrolului au avut de suferit și din cauza temerilor privind majorarea producției în SUA.
Acțiunile europene au coborât, încă de luni, cu 0,4%. Marți, bursele europene au avut avut cel mai abrupt declin din ultimele 5 luni după ce premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat că va convoca alegeri legislative anticipate. Anunțul privind alegerile, planificate pe 8 iunie, a făcut ca indicele pan-european Stoxx Europe 600 să scadă cu 1,1%, cea mai mare pierdere zilnică consemnată de la începutul lunii noiembrie 2016. Bursa londoneză a avut un declin și mai drastic, de 2,5%.
Investitorii europeni cântăresc și riscurile legate de posibila victorie a lui Marine Le Pen, liderul Frontului Național, la alegerile prezidențiale din Franța, care vor avea loc duminică. Candidata eurosceptică dorește taxarea suplimentară a anagjaților străini și ieșirea Franței din zona euro, mizând, în general, pe promisiunile care i-au adus victoria lui Donald Trump în Statele Unite. Ea a declarat în repetate rânduri că UE va dispărea, afirmând, printre altele, că “imperiile arogante și hegemonice sunt destinate să piară”.
Ședința de vineri a adus, totuși, unele vești bune pentru investitori. Activitățile economice din zona euro au atins în aprilie cel mai ridicat ritm din ultimii șase ani, Franța devansând în mod neașteptat Germania, ceea ce sugerează că redresarea se extinde.