Alumil Rom Industry își reduce profitul net la 9 luni cu peste o cincime. Dublare a datoriilor pe termen scurt

Alumil Rom Industry își reduce profitul net la 9 luni cu peste o cincime. Dublare a datoriilor pe termen scurt
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 nov 2023

Deși afișează afaceri în creștere, furnizorul de tâmplărie din aluminiu Alumil Rom Industry și-a erodat profitabilitatea.

Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri

Alumil Rom Industry (ALU) a realizat în primele 3 trimestre venituri din vânzări de 84,41 milioane lei, în urcare cu 5,01% față de cele de 80,38 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Costurile cu vânzările au urcat cu 4,40%, la 57,45 milioane lei, de la 55,03 milioane lei, astfel încât marja brută s-a ameliorat cu 6,35%, la 26,96 milioane lei, de la 25,35 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Totuși, la nivelul rezultatului global, compania raportează o scădere de 22,12% a rezultatului global net, la 4,61 milioane lei, de la 5,92 milioane lei în primele luni din 2022. La S1, câștigul net era de 3,24 milioane lei și pe întreg anul trecut, acesta a fost de 6,45 milioane lei, distribuit aproape integral către acționari sub formă de dividende.

Transilvania Broker raportează scădere a profitului pe o piață pe care o vede caracterizată de condiții nefavorabile. Angajament pentru dividende CITEȘTE ȘI Transilvania Broker raportează scădere a profitului pe o piață pe care o vede caracterizată de condiții nefavorabile. Angajament pentru dividende

Alumil avea la 30 septembrie, active totale de 83,35 milioane lei, cu 12,59% în creștere față de cele de 74,03 milioane lei de la sfârșitul anului trecut.  În același interval de raportare, datoriile curente s-au majorat cu 107,50%, la 22,41 milioane lei, de la 10,80 milioane lei și datoriile cpe termen lung au scăzut cu 11,69%, la 4,91 milioane lei, de la 5,56 milioane lei.

Alumil Rom Industry, companie controlată de Alumil Miloas în proporție de 55,90%, îl are ca alt acționar major pe directorul general Michail Sotiriou, cu o participație de 23,95%. La ultimul preț de închidere de la Bursa de Valori București, de 2,0700 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății se ridică la 64,69 milioane lei (13,07 milioane euro).

Secțiune realizată în parteneriat cu ING

Să ai un business de succes înseamnă, printre altele, să-ți alegi un partener de drum care te înțelege și te însoțește cu soluții potrivite pentru fiecare etapă de dezvoltare.

ING îți susține afacerea cu soluții variate: de la informații despre cum accesezi fonduri europene, la consultanță de business și produse bancare. Asta înseamnă banking și mai și de la ING.

viewscnt
Afla mai multe despre
alumil rom industry
bvb
bursa
dividende