Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut

Financiar   
Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut

Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna martie cu 0,9% până la nivelul de 49,5 miliarde lei (9,9 miliarde euro), iar intrările nete ale lunii au totalizat 452 milioane lei (90,8 milioane euro), conform unui comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF).

Cele mai performante 5 fonduri deschise locale în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 9% și 17,9%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 54% și 57,5%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani (față de luna martie 2022), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Ratele ipotecare scad ca pondere în venituri pe termen lung CITEȘTE ȘI Ratele ipotecare scad ca pondere în venituri pe termen lung
Evenimente

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna martie cu 3,3%, până la 27,9 miliarde lei (5,61 miliarde euro) iar în anul 2025 s-au majorat cu 5%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna martie intrări nete de 467,9 milioane lei (94 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+331,5 milioane lei), cele reunite sub categoria 'alte fonduri' (+170,1 milioane lei) și cele diversificate (1,7 milioane lei), în vreme ce fondurile de acțiuni (-33 milioane lei), precum și cele de randament absolut (-2,4 milioane lei), au avut ieșiri nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 116 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna martie cu 6,5%, până la 2,1 miliarde lei (0,43 miliarde euro) iar în anul 2025 au scăzut cu 4%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 7,1% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna martie ieșiri nete de 11,4 milioane lei (-2,29 milioane euro).

De asemenea, activele nete ale celor 36 de fonduri de investiții alternative au scăzut cu 1,5% în luna martie, până la 19,5 miliarde lei (3,9 miliarde euro) iar în anul 2025 au scăzut cu 0,3%; fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 4,7 milioane lei (0,94 milioane euro) în luna raportată. 

viewscnt
Afla mai multe despre
fonduri de investiții
active