ULTIMA ORĂ Grecii de la PPC își unesc furnizorii, respectiv distribuitorii de energie preluați de la Enel. Statul român a votat ″pentru″, obligațiile de la privatizare se mențin

ULTIMA ORĂ Grecii de la PPC își unesc furnizorii, respectiv distribuitorii de energie preluați de la Enel. Statul român a votat ″pentru″, obligațiile de la privatizare se mențin
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 18 iun 2024

Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care statul elen este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, rămâne juridic cu câte o singură companie de furnizare și distribuție de energie electrică în România, prin fuziuni între societățile locale de profil – 2 furnizori, respectiv 3 distribuitori - preluate toamna trecută de la grupul italian Enel.

Proiectele de fuziuni au fost aprobate în unanimitate în Consiliile de Administrație ale societăților respective, adică și cu voturile pozitive ale reprezentanților în board-uri ai statului român, acționar minoritar prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), potrivit informațiilor Profit.ro. Procedural, urmează ca proiectele să fie supuse și votului acționarilor, în cadrul AGA.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Ciolacu i-a dus premierului Bavariei o ladă frigorifică plină cu mici La Cocoșatu CITEȘTE ȘI VIDEO Ciolacu i-a dus premierului Bavariei o ladă frigorifică plină cu mici La Cocoșatu
Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Black Sea Oil &Gas, D&B David și Baias, Electrica Furnizare, eon, Premier Energy, Raiffeisen Bank, Transgaz
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum - Crizele sanitare și reziliența sistemului medical românesc - Ediția a XIV-a. Parteneri: Bristol Myers Squibb, Crisia Farm, UCB
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: ARB, BCR, BRD, Garanti BBVA
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank

Astfel, pe partea de furnizare, PPC Energie absoarbe PPC Energie Muntenia, compania rezultată urmând să își păstreze numele de PPC Energie SA.

Procesul nu va avea un impact asupra angajaților celor două societăți, angajații companiei absorbite urmând să fie preluați de către PPC Energie. Fuziunea urmărește eficientizarea activității de furnizare, reducerea impactului volatilității pieței de energie din România, precum și îmbunătățirea flexibilității strategice, pentru a asigura clienților servicii de calitate la costuri optime.

Asigurarea unei administrări mai raționalizate și mai eficiente va fi realizată prin creșterea capacității de a asigura lichidități și de a optimiza utilizarea numerarului, reducerea costurilor aferente finanțărilor externe, reducerea costurilor medii de achiziție a energiei, îmbunătățirea capacităților de deservire a clienților prin crearea unei interfețe și a unei experiențe integrate, simplificarea structurii grupului și procesului corporativ″, au declarat, la solicitarea Profit.ro, reprezentanții societăților de furnizare care urmează să fuzioneze.

Algocalminul, în pericol să fie retras? Verificări în întreaga Europă, posiblă reacție adversă gravă. Mesajul ministrului CITEȘTE ȘI Algocalminul, în pericol să fie retras? Verificări în întreaga Europă, posiblă reacție adversă gravă. Mesajul ministrului

În ceea ce privește distribuția, Rețele Electrice Muntenia, care administrează rețelele din București, Ilfov și Giurgiu, absoarbe Rețele Electrice Banat (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș) și Rețele Electrice Dobrogea (Constanța, Călărași, Ialomița și Tulcea).

Compania absorbantă își va schimba denumirea în Rețele Electrice România SA.

Fuziunea a avut în vedere cele mai bune practici la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, unde grupurile care includeau mai multe societăți de distribuție de energie electrică au luat decizii de a le fuziona într-o singură entitate. În plus, procesul de fuziune urmărește asigurarea eficienței operaționale pe termen mediu și lung, creșterea flexibilității investițiilor prin alocări de capital mai flexibile și mai rapide pe tot parcursul ciclului de reglementare, creșterea vitezei de dezvoltare a rețelei prin eliberarea de resurse financiare pentru reinvestiții și îmbunătățirea accesului la capital, precum și prin posibilitatea de a face investiții mai eficiente în cadrul unui „portofoliu complet".

Noi inspecții antitrust neanunțate în ancheta privind un posibil cartel în sectorul pneurilor CITEȘTE ȘI Noi inspecții antitrust neanunțate în ancheta privind un posibil cartel în sectorul pneurilor

De asemenea, compania nouă va putea crește conectivitatea la rețea a capacităților de producție de energie regenerabilă, prin eliberarea de resurse financiare ce vor putea fi alocate invesțiilor în modernizarea și digitalizarea rețelelor, va putea reduce timpii de nefuncționare prin creșterea flexibilității alocării resurselor dedicate activităților de mentenantă și prin creșterea posibilității de a realiza în o pondere mai mare activități de mentenanță predictivă decât reactivă.

Alte efecte benefice vor fi creșterea capacității și a vitezei de conectare la rețea a prosumatorilor și a infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice, creșterea rezilienței și a securității energetice, în special în perioadele de criză, prin sporirea flexibilității în alocarea și dispecerizarea materialelor, resurselor și personalului. Totodată, va fi standardizat modelul de afaceri și va fi simplificată structura grupului și procesului corporativ prin luarea deciziilor la nivelul unei singure entități. Toate acestea vor duce la reducerea costurilor administrative și operaționale, pentru a majora calitatea serviciilor de distribuție, cu costuri optime pentru clienți″, au transmis reprezentanții companiilor de distribuție, la solicitarea Profit.ro.

O mișcare similară a avut loc în urmă cu circa 3 ani în interiorul grupului Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român, cu peste 48% din acțiuni. Atunci, cei 3 distribuitori din grup au fuzionat, sub denumirea Distribuție Energie Electrică România SA (DEER).

EXCLUSIV Patrick Mendes, Chief Commercial Officer Accor Group: Extindere puternică pregătită, România va ajunge la același nivel cu Polonia. Planul este să avem 50 de proprietăți în 3-5 ani. Vrem să aducem și noi branduri CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Patrick Mendes, Chief Commercial Officer Accor Group: Extindere puternică pregătită, România va ajunge la același nivel cu Polonia. Planul este să avem 50 de proprietăți în 3-5 ani. Vrem să aducem și noi branduri

Se estimează că fuziunile vor deveni efective, din punct de vedere juridic, contabil și fiscal, la data de 31 decembrie 2024 în cazul furnizării, respectiv la 30 noiembrie 2024 în cazul distribuției.

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de ministerul de resort, are deocamdată dețineri minoritare de 37% din acțiunile PPC Energie, de câte 24,9% din Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea și de câte 10% din PPC Energie Muntenia și Rețele Electrice Muntenia.

După fuziuni, SAPE va avea 21,42268% din acțiunile PPC Energie și 17,92503% din capitalul Rețele Electrice România. Acționar majoritar la ambele (cu 78,57732%, respectiv 82,07497%) va fi Public Power Corporation Romania SA, societatea-holding înființată de greci special în acest scop.

O milionară din Austria își împarte averea în urma unei decizii luate de 50 de cetățeni. Descendentă a fondatorului BASF, gigantul german al industriei chimice CITEȘTE ȘI O milionară din Austria își împarte averea în urma unei decizii luate de 50 de cetățeni. Descendentă a fondatorului BASF, gigantul german al industriei chimice

În proiectele de fuziuni se stipulează că obligațiile asumate la privatizarea prin care Enel a preluat în 2007 de la stat Electrica Muntenia Sud rămân valabile și după actualele fuziuni, prevedere solicitată expres de SAPE.

Fără a aduce atingere oricăror acte normative aplicabile societăților participante la fuziune, începând cu Data Efectivă (a fuziunii – n.r.), efectele prevederilor din Contractul de privatizare privind achiziționarea și subscrierea de acțiuni la Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica Muntenia Sud - S.A. din data de 11 iunie 2007, care se produc la Data Semnării Proiectului de Fuziune asupra Societății Absorbante și a acționarilor Societății Absorbante urmează să se producă mutatis mutandis cu privire la Societățile Absorbite, respectiv drepturile și obligațiile acționarilor Societății Absorbante decurgând din Contractul de privatizare menționat mai sus se vor aplica, mutatis mutandis, cu privire la, și în cadrul, Societăților Absorbite″, scrie în ambele proiecte, analizate de Profit.ro.

VIDEO&FOTO ANUNȚ de pe șantier - Grecii nu pot respecta un termen la Autostrada Bucureștiului și avansează noua dată. Avertisment transmis, multe puncte au devenit critice. \ CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO ANUNȚ de pe șantier - Grecii nu pot respecta un termen la Autostrada Bucureștiului și avansează noua dată. Avertisment transmis, multe puncte au devenit critice. "Prejudicii majore românilor!"

Grupul grec PPC a raportat un profit net de 86 milioane euro pe primul trimestru al anului, în creștere cu peste 68% față de perioada similară din 2023 (51,1 milioane euro), contribuția operațiunilor din România fiind enumerată printre principalii factori. PPC a făcut o mențiune similară la România și la raportarea rezultatelor pe anul trecut, în care compania a obținut un câștig net de 485 milioane de euro, după pierderile de 9 milioane de euro din 2022.

La momentul finalizării tranzacției, PPC a anunțat că a plătit circa 1,24 miliarde euro pe participațiile italienilor la companiile Enel din România. În raportul preliminar pe 2023 al companiei grecești, costul total al achiziției Enel România apare ca fiind de 1,43 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ppc enel
ppc furnizare energie românia
ppc distribuție energie românia
fuziuni furnizori distribuitori ppc
ppc fostul enel