Romgaz: Ministerul Energiei a aprobat finanțarea din Planul Național de Investiții pentru termocentrala de la Iernut

Romgaz: Ministerul Energiei a aprobat finanțarea din Planul Național de Investiții pentru termocentrala de la Iernut
scris 19 ian 2017

Ministerul Energiei a aprobat cererea de finanțare a producătorului de gaze Romgaz din Planul Național de Investiții (PNI) pentru termocentrala pe gaz pe care o construiește la Iernut. Romgaz, una din cele mai profitabile companii ale statului, a anunțat în luna decembrie că vrea să acceseze fonduri din Planul Național de Investiții, pentru termocentrală, care pot susține până la 25% din necesarul investiției de aproximativ 270 milioane euro.

“Societatea Națională de Gaze Naturale “Romgaz” SA anunță comunicarea de către Ministerul Energiei în data de 18 ianuarie 2017 cu privire la aprobarea cererii de finanțare pentru investiția ‘Ciclu combinat cu turbine pe gaz’, depusă în vederea atragerii de fonduri pentru investiții finanțate din Planul Național de Investiții”, arată un comunicat transmis joi de companie Bursei de Valori București (BVB).

Urmărește-ne și pe Google News

Romgaz a precizat că, în perioada următoare, se va derula procesul de negociere între compania de stat și Ministerul Energiei cu privire la clauzele contractului de finanțare pentru investiție și graficul cererilor de rambursare, care include sumele estimate de rambursat și data depunerii cererilor de rambursare, scrie News.ro

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Romgaz ar putea primi, astfel, o finanțare din PNI de aproximativ 68 milioane euro pentru acest proiect. Proiectul va fi finanțat din surse proprii ale Romgaz și din Planul Național de Investiții.

Grupul Romelectro va demara în vara acestui an, împreună cu compania spaniolă Duro Felguera, construcția termocentralei pe gaze naturale a Romgaz de la Iernut, care va fi finalizată și operațională în anul 2019, preciza în luna noiembrie directorul general al Romelectro, Cristian Secoșan.

Centrala va avea o capacitate instalată de 430 MW.

Unul dintre cei mai mari furnizori și traderi de energie, Transenergo, își cere insolvența înainte ca judecătorii să apuce să decidă asupra cererii MET CITEȘTE ȘI Unul dintre cei mai mari furnizori și traderi de energie, Transenergo, își cere insolvența înainte ca judecătorii să apuce să decidă asupra cererii MET

Romgaz a anunțat anul trecut că a încheiat un contract în valoare de 268,8 milioane euro cu asocierea formată din Duro Felguera și Romelectro pentru construcția unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze la Iernut.

Echipamentele principale și ingineria de bază vor fi furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro se va ocupa de lucrările de construcții - montaj, de partea de inginerie de detaliu și livrarea echipamentelor auxiliare.

Echipamentele principale vor fi livrate la începutul anului 2018.

Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei.

Romgaz este una din cele mai profitabile companii ale statului. În primele nouă luni din 2016, profitul net al companiei a scăzut cu 27%, până la 713,7 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu 18%, la 2,4 miliarde lei, activitatea producătorului fiind afectată de scăderea consumului de gaze.

Producția de gaze a companiei a scăzut cu 27%, la 3,03 miliarde metri cubi, față de 4,13 miliarde metri cubi în primele nouă luni ale anului 2015.

La 30 septembrie 2016, Romgaz avea 6.250 de angajați, mai puțini cu 1,6% față de perioada similară a anului trecut.

Compania Romgaz, controlată de stat, alături de OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, concentrează aproape toată producția de gaze naturale a României.

Acțiunile companiei se tranzacționează pe piața Bursei de Valori din București (BVB) și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român, cu o participație de 70%. Compania are în prezent o valoare de piață de 9,9 miliarde lei, echivalentul a 2,2 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul energiei
iernut. romgaz