Daniel Gross, CEO Penny: 2024 a fost un an în care oamenii, pe lângă faptul că s-au uitat după preț, s-au uitat și foarte mult după promoții. Ponderea de private label o să crească tot mai mult pe viitor

scris astăzi, 07:15

Circa 35% din vânzările Penny România vin din segmentul de private label (n.red. marcă privată), spune, pentru Profit.ro, Daniel Gross, CEO-ul companiei. Pe termen mediu, acesta estimează o creștere a segmentului de private label la aproximativ 45%.

„Ponderea de private label crește și probabil că o să crească din ce în ce mai mult pe viitor. Acum suntem undeva pe la 35%, iar pe termen mediu cred că o să ajungem undeva la 45%. E un procent semnificativ, dar, dacă ne uităm la alte piețe, e încă mic. E un trend doar de convergență.

Urmărește-ne și pe Google News

În țările din Europa de Vest private label-ul are o pondere semnificativ mai mare. Cei mai mulți discounteri de acolo au peste 50% private label. Cu siguranță se va ajunge și în România la astfel de procente în cadrul discounterilor. Retailerii clasici, precum hipermarket-urile, supermarket-urile n-o să se ducă la o pondere așa de mare”, mai spune acesta, adăugând că, în România, există încă mult loc de dezvoltare pentru segmentul de private label.

Daniel Gross, CEO Penny: 2024 a fost un an în care oamenii, pe lângă faptul că s-au uitat după preț, s-au uitat și foarte mult după promoții. Ponderea de private label o să crească tot mai mult pe viitor

În cazul Penny, proiectul „3RO-Triplu Ro”, care susține producătorii locali și încurajează consumul de produse românești (n.red. produsele 3RO sunt fabricate folosind materii prime din România, procesate și ambalate în unități locale), va crea și mai mult spațiu pentru segmentul de private label.

Dan Șucu va fi președinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administrație va face parte și Răzvan Raț CITEȘTE ȘI Dan Șucu va fi președinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administrație va face parte și Răzvan Raț

„Prived label are două componente diferite față de brand. Una este că se contractează pe cantități fixe, perioade fixe, și a doua componentă este atunci când există capacități excedentare, se poate produce mai ieftin pentru că este doar un cost marginal. Ambele variante se fructifică mult mai bine în alte piețe mai mature. Și sunt sigur că o să vină și la noi, e doar o chestiune de timp”, mai spune CEO-ul Penny.

Daniel Gross, CEO Penny: 2024 a fost un an în care oamenii, pe lângă faptul că s-au uitat după preț, s-au uitat și foarte mult după promoții. Ponderea de private label o să crească tot mai mult pe viitor

În anumite categorii însă, brandul va continua să aibă o importanță mare în preferințele consumatorilor.

„Clienții sunt diferiți. Clientul care cumpără brand, mai ales brand premium, nu e același ca cel care cumpără privat label entry level și noi trebuie să-i servim pe toți clienții. Dacă eu nu-i ofer privat label-ul unui client, el merge la un competitor, nu-și cumpără brandul de la mine de pe raft. Clienții decid, nu noi.

FOTO Tranzacție finalizată - Companie din România devine parte din al doilea cel mai mare producător de panouri termoizolante din Europa CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție finalizată - Companie din România devine parte din al doilea cel mai mare producător de panouri termoizolante din Europa

Cu siguranță un brand o să aibă clienții lui pentru că e brand. O categorie are tot spectrul, de la produs de bază până la super premium. Sunt clienți diferiți. Ce vedem în anumite situații este un uptrade din downtrading, adică ei, între nivelurile de preț și calitate, glisează în funcție de situația economică, de puterea lor de cumpărare. Lucrurile astea le vedem, dar nu vedem niciodată un client care astăzi cumpără un produs de bază, mâine să-și ia un super premium”, explică Daniel Gross.

Daniel Gross, CEO Penny: 2024 a fost un an în care oamenii, pe lângă faptul că s-au uitat după preț, s-au uitat și foarte mult după promoții. Ponderea de private label o să crească tot mai mult pe viitor

Foarte importantă în 2024, un an în care provocările economice au continuat, a fost și politica de promoții. 

„În 2024, am avut cu circa 3,5% mai multe vânzări în promoții față de anii anteriori. A fost un an în care oamenii, pe lângă faptul că s-au uitat după preț, s-au uitat și foarte mult după promoții. La noi în sortiment e undeva la peste 20% promo share-ul. E important promo share-ul pentru că, la fel, există diferite segmente de clienți. Sunt unii care cumpără doar produse care sunt în promoție, care vânează promoții, sunt clienți care nu cumpără dacă produsul nu e în promoție. Lucrurile nu o să fie foarte diferite în 2025”, spune acesta.

FOTO Cazinoul din Constanța este la un pas de redeschidere. Cum va arăta CITEȘTE ȘI FOTO Cazinoul din Constanța este la un pas de redeschidere. Cum va arăta

„Sunt piețe unde promo share-ul este și 60%. În Cehia spre exemplu promo share-ul este peste 50%, e cel mai sus din piețele în care noi suntem prezenți. Pe de altă parte, sunt piețe unde promo share-ul n-are nici măcar 15% și avem același format de magazin. Depinde foarte mult de cum e tiparul clienților din piața respectivă”, afirmă Daniel Gross.

Daniel Gross, CEO Penny: 2024 a fost un an în care oamenii, pe lângă faptul că s-au uitat după preț, s-au uitat și foarte mult după promoții. Ponderea de private label o să crească tot mai mult pe viitor

Profit.ro a anunțat recent și planurile de expansiune pentru 2025 ale discounterului Penny, parte din grupul german REWE, unul dintre cei mai mari retaileri prezenți pe piața locală.

Compania a finalizat 2024 cu un total de 416 magazine la nivel național.

Penny România a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 8,32 miliarde de lei, reprezentând un avans de 16% față de anul anterior, iar pentru 2024 creșterea va fi în linie cu anii anteriori.

În 2023, echipa Penny a crescut la peste 7.300 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
daniel gross
penny românia