Pe 3 noiembrie, „Creativity4Better” transformă Bucureștiul în hub-ul creativității globale. Ce-a de-a șasea ediție a conferinței revine la Opera Națională București, cu o doză de inspirație la cel mai înalt nivel pentru comunitatea creativă locală și internațională.
Pentru că a mai rămas o singură săptămână până la evenimentul de referință pentru industria Marcom din România și nu numai, iată cinci motive să nu ratezi ediția de anul acesta:
1. Speakerii de top din cadrul conferinței, printre care se numără:
Matthew Luhn, prezentat de MedLife, Ex storyteller la Pixar Animation Studios, cu peste 20 de ani de experiență în crearea de povești și personaje ale unor filme ca Toy Story, Monsters Inc, Up, Ratatouille, Finding Nemo.
Dr. Seth Dobrin, CEO Trustwise și președintele Responsible AI Institute, recunoscut ca unul dintre cei mai importanți oameni din domeniul inteligenței artificiale.
John Schoolcraft, Chief Global Creative Officer la Oatly, care a transformat o afacere de 30 de ani într-o mișcare globală axată pe dezvoltarea unui stil de viață sustenabil, bazat pe plante.
Mihnea Gheorghiu, Chief Creative Officer la PUBLICIS Italia & LE PUB Amsterdam, care și-a început ascensiunea fulminantă în acest domeniu încă de la vârsta de 19 ani.
Laura Jordan Bambach, President & CCO, Grey UK, co-fondatoare SheSays – o rețea de voluntari faimoasă care lucrează pentru a încuraja cât mai multe femei să activeze în industriile creative.
Stephane Xiberras, President and Chief Creative Officer, BETC Paris, sub mandatul căruia BETC s-a transformat în cea mai mare agenție de publicitate din Franța și una dintre cele mai premiate din lume.
Bart Veenman, CCO Humans.ai, peste 14 ani de experiență în management și administrarea afacerilor.
Layal Ammar, VP Hair Care la Procter & Gamble Europa, premiată cu prestigiosul Diversity & Inclusion Inspirational Leader Award in Beauty.
2. Actualitatea subiectelor, pline de inspirație și creativitate
Prezentările de pe scena „Creativity4Better” vor atinge subiecte diverse, ediția din acest an având 3 secțiuni importante – Creativitate în Comunicare, Tehnologie/Inovație și Sustenabilitate. Astfel, vor fi abordate teme centrale și de actualitate precum Storytelling Strategies, The future of Advertising, Metaverse și Web 3.0, Carbon Footprint și Diversity and Inclusion.
3. Expoziția specială retrospectivă „Great Ads for Good”, care va aduce advertising-ul responsabil mai aproape de public
IAA, cu sprijinul OMV Petrom, va expune colecția de 20 de ani „Great Ads for Good”, îngrijită de ACT Responsible, care va reuni unele dintre cele mai creative idei pe care industria de advertising le-a produs, în sprijinul cauzelor nobile, comportamentului responsabil și dezvoltării sustenabile. Expoziția „Great Ads for Good” va fi compusă din patru mari teme de actualitate— Sănătate, Educație, Mediu și Drepturile Omului— abordate în peste 25 de exponate remarcabile (print și video).
4. Workshop-uri interactive organizate pentru pasionații industriei creative
Conferința va fi precedată, pe 2 noiembrie 2022, de o zi plină de workshop-uri imersive care vor aborda subiecte precum creativitatea în comunicare, metaverse și NFT, sustenabilitate și multe altele.
Acestea se vor desfășura în incinta Athenee Palace Hilton din București, iar accesul este gratuit pentru toți cei care au achiziționat biletul pentru conferință.
5. Networking-ul și interacțiunea umană autentică
După mai bine de doi ani de schimbări, restricții și incertitudini, conștientizăm că interacțiunea umană ne-a lipsit din viața de zi cu zi. Tema ediției de anul acesta, „Back to the Human Touch in Communication” va aduce în prim plan emoția și conexiunea umană, esențiale pentru comunicare și transmiterea unor mesaje puternice. Prin urmare, „Creativity4Better” este contextul perfect unde participanții pot întâlni oameni creativi, cu povești neașteptate, și profesioniști care să-i inspire.
Biletele pentru Creativity4Better2022 pot fi achiziționate online accesând www.creativity4better.com.
Mulțumim tuturor partenerilor care fac posibilă Conferința Globală IAA „Creativity4Better” 2022, începând cu Ministerul Culturii din România. În plus, suntem recunoscători tuturor partenerilor noștri: Kaufland, Medlife – Presenting Partners, Coca-Cola, Tik Tok, P&G, Google– Gold Partners, Dacia, Ursus Breweries, Philip Morris România, Cărturești, OMV Petrom– Partners.
Mulțumim, de asemenea, tuturor partenerilor media și celor care ne susțin în acest demers de a aduce în fața publicului, pentru al șaselea an consecutiv, cele mai valoroase surse de inspirație.
IAA Romania este cea mai vastă și mai reprezentativă asociație profesională a industriei de marketing, comunicare și media, un parteneriat strategic unic ce reprezintă interesele a peste 110 companii active în industrie: clienți de publicitate, agenții de publicitate și media și instituții mass media. Obiectivul IAA este să transforme România într-un hub global creativ, devenind astfel busola industriei de marketing și comunicare.
IAA România este afiliată la IAA Global cu sediul la New York și filiale în peste 56 de țări. Pentru activitatea sa la standarde de excelență, IAA România a primit de 3 ori premiul global IAA Inspire Award - pentru cea mai activă și creativă filială din lume.
Persoană de contact: Ruxandra Radu, ruxandra.radu@iaa.ro