BoldMind Capital Partners anunță lansarea BoldMind Fund I, cu un capital de 60 de milioane de euro care va fi investit în companii private din România, Bulgaria și Croația.
Cel mai mare angajament, de 20 de milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană – NextGenerationEU, cu sprijinul financiar al Guvernului României prin Fondul de Fonduri de capital de risc pentru Reziliență (Recovery Equity Fund sau REF). Programul este gestionat de Fondul European de Investiții (FEI).
BoldMind Capital vizează investiții de până la 10 milioane euro în companii din diverse sectoare economice precum servicii de afaceri, retail specializat, produse & servicii de sănătate și wellness, producția de bunuri de larg consum, sectorul farmaceutic, materiale de construcție, ambalaje, produse alimentare, transport și logistică.
Cei patru parteneri fondatori BoldMind Capital sunt Dragoș Roșca, Claudiu Negrișan, Florina Stancu și Dan Nicolaescu.
„Fiecare dintre cei patru parteneri Boldmind Capital are peste 20 ani de experiență în domeniul investițiilor și al managementului afacerilor. Din 2004 și până acum am investit, administrat și dezvoltat 18 companii alături de fondatorii și echipele de management ale acestora. Multe dintre aceste companii au ajuns lideri de piață în domeniile lor, construind povești de succes despre potențialul antreprenoriatului românesc. Optiblu (în prezent Luxottica), 2Performant, Smartree, Patiline, Bento, Smartemp, FMS (în prezent Business Lease), Oxigen (în prezent Linde Gaz), Puls Media (in prezent MedicHub) sunt câteva dintre acestea. Scopul nostru este să identificăm și să investim în fondatori și echipe de management cu viziune, competență și curaj, care împărtășesc cu noi dorința de performanță și principiile de etică în afaceri, sprijinindu-i cu capitalul financiar, expertiza profesională și network-ul nostru de afaceri pentru a-și accelera dezvoltarea și atinge obiectivele strategice,” a declarat Dragoș Roșca, Managing Partner la BoldMind Capital Partners.
Fondul mizează pe o selecție riguroasă a companiilor în care investește și o implicare activă în dezvoltarea acestora, capitalizând experiența echipei în maximizarea oportunităților de creștere și, în același timp, în gestionarea riscurilor specifice companiilor mici și mijlocii, respectiv ale piețelor în care activează acele companii.