Guvernul malaezian a aprobat reluarea căutărilor pentru a încerca recuperarea avionului companiei Malaysia Airlines dispărut misterios acum peste 10 ani, în martie 2014, relatează AFP și Reuters.
"Propunerea unei operațiuni de căutare de către (societatea americană de explorări) Ocean Infinity este solidă și merită examinată", a declarat presei ministrul malaezian al transporturilor, Anthony Loke.
Cursa MH370 a dispărut de pe ecranele radarelor la data de 8 martie 2014, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Kuala Lumpur, cu 239 de oameni la bord. Deși destinația zborului era Beijing, datele înregistrate de radare și de sateliți au arătat că aeronava a deviat de la traseul de zbor. Investigatorii sunt de părere că avionul, o aeronavă Boeing 777, s-a prăbușit undeva în sudul îndepărtat al Oceanului Indian.
O altă serie de căutări subacvatice private, lansată tot de Ocean Infinity, cu ajutorul dronelor submarine s-au încheiat în mai 2018 fără a fi găsită vreo urmă a aeronavei. Căutările anterioare, desfășurate pe o suprafață de 120.000 km2 în sudul Oceanului Indian, în largul Australiei, pe baza analizei traiectoriei posibile a aparatului, au fost suspendate în ianuarie 2017, după ce, la fel, nu au scos la iveală nicio urmă a aeronavei, scrie Agerpres.
Ocean Infinity va primi 70 de milioane de dolari - aceeași sumă anunțată și data trecută - dacă va reuși să găsească rămășițe "substanțiale", a menționat Loke într-o conferință de presă.
La bordul avionului dispărut se aflau și peste 150 de pasageri chinezi, ale căror rude cer despăgubiri, de la Malaysia Airlines, Boeing, Rolls-Royce, care a produs motoarele aeronavei, și de la grupul de asigurare Allianz, între alții.