Compania britanică 3TOP Aviation Services a trimis în Spania un avion Airbus A318-100 preluat de la compania aeriană românească TAROM, pentru a fi dezmembrat.
Este a treia aeronavă de acest tip care a fost achiziționată de la TAROM de către 3TOP. Un al patrulea A318, eliminat treptat de Tarom, este încă depozitat în România, relatează pilootenvliegtuig.
”Procesul de taiere a două dintre cele patru Airbusuri A318 cumpărate de o companie britanică de la TAROM a început miercuri, 13 noiembrie 2024. Airbusurile A318 care au fost înmatriculate YR-ASB și YR-ASC sunt tăiate în fața hangarului TAROM de la aeroportul "Henri Coandă" (Otopeni) din București”, a transmis BoardingPass.
Potrivit sursei citate, celelalte două avioane de același tip vor fi mutate în săptămânile ce urmează pe un aeroport din Spania, potrivit informațiilor BoardingPass.
”În prezent, TAROM mai operează zboruri comerciale regulate cu un Airbus A318, înmatriculat YR-ASA, însă în circa o săptămână și acesta va fi retras din serviciul comercial. Valoarea cu care compania aeriană de stat a vândut cele patru avioane este necunoscută”, mai arată BoardingPass.
TAROM a transmis, într-un comunicat de presă, că, în cadrul planului de redresare și restructurare a companiei, unul dintre obiectivele strategice este modernizarea flotei și optimizarea costurilor operaționale.
”În acest sens, aeronavele model Airbus A318 recepționate în perioada 2006-2007, care au ajuns la finalul perioadei de exploatare, au fost scoase din serviciul comercial al companiei TAROM și valorificate conform planificării prin vânzarea către o companie specializată în achiziționarea de avioane aflate la finalul perioadei de funcționare.
Transferul de proprietate a avut loc în cursul lunii octombrie, conform calendarului stabilit, iar noii proprietari desfășoară în prezent respectivele operațiuni de dezmembrare și valorificare pe platforma tehnică TAROM, activități pentru care compania TAROM încasează contravaloarea serviciilor prestate, conform acordurilor comerciale în vigoare”, a transmis compania.
CITEȘTE ȘI FOTO CONFIRMARE Italianul care a adus în țară ButanGas-ul lui Iosif Constantin Drăgan în anii ’90 deschide prima stație GNL și BioGNL din RomâniaPotrivit oficialilor acestora, vânzarea acestor active face parte din strategia de restructurare, care urmărește îmbunătățirea performanței financiare, reducerea costurilor de mentenanță și modernizarea flotei cu aeronave noi, mai eficiente și mai prietenoase cu mediul.
”În acest sens compania a semnat în prima parte a anului 2024 primul contract de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 Max, care vor înnoi flota TAROM. Dorim să asigurăm publicul că toate operațiunile se desfășoară conform reglementărilor în vigoare și că TAROM rămâne dedicată obiectivului de a oferi servicii de transport aerian sigure, cu o flotă modernă și eficientă”, a mai transmis TAROM.