VIDEO Ce vede o mașină care se conduce singură

VIDEO Ce vede o mașină care se conduce singură
scris 21 nov 2016

Compania Tesla a dat publicității o înregistrare care arată cum “vede” o mașină autonomă atunci funcționează, vizualizare în funcție de care sunt făcute toate manevrele de navigare.

În luna octombrie a acestui an, Tesla a anunțat că toate mașinile noi care vor ieși pe poarta fabricii vor fi dotate cu un sistem care le va permite să conducă singure. Compania americană lansează acum o înregistrare menită să familiarizeze publicul cu tehnologia folosită.

Urmărește-ne și pe Google News

Înregistrarea postată pe Twitter chiar de către șeful companiei, Elon Musk, pune în paralel cu imaginea luată din interiorul mașinii alte trei unghiuri obținute de camerele video din dotare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
McLaren confirmă că Apple s-a arătat interesată să investească în companie, dar spune că nu este de vânzare CITEȘTE ȘI McLaren confirmă că Apple s-a arătat interesată să investească în companie, dar spune că nu este de vânzare

Imaginea mare, din stânga, reprezintă ceea ce vede un om normal aflat în mașină. Cele trei imagini din dreapta sunt folosite de autoturism pentru navigare. Pe filmare se văd clar formele geometrice de diverse culori pe care sistemul automat le atribuie obiectelor din drum sau de pe marginea șoselei chiar în timp ce le depistează.

În funcție de distanța, direcția și viteza de deplasare a obiectelor detectate de sistemul automat, acesta calculează viitoarele manevre, ținând cont, bineînțeles, și de legislația rutieră la zi stocată în memorie.

Deși pe filmare se observă o persoană care stă în scaunul șoferului, aceasta nu intervine în procesul de navigare. Legislația din Statele Unite prevede că testarea mașinilor autonome trebuie realizată doar având la volan un șofer care să poată interveni în situații de urgență.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
elon musk