După șase etape pline de evenimente, Dacia a reușit să câștige al doilea raliu din scurta existență a echipei de Rlly Raid a mărcii românești, după Raliul Marocului. În ultima etapă, Nasser Al Attiyah a încheiat din nou pe primul loc, după victoria din etapa a patra.
Dacia a câștigat Abu Dhabi Challenge, raliul care contează ca a doua etapă din sezon pentru W2RC, desfășurat imediat după Raliul Dakar. Victoria a fost adusă de echipajul Nasser Al-Attiyah și Édouard Boulanger, care înainte de startul ultimei etape avea un avans de numai 41 de secunde.
Pe un traseu de 167 de kilometri, desfășurat între orașele Mezeer’ah și Abu Dhabi, Nasser a reușit să-și majoreze avansul la 2 minute și 28 de secunde, asigurându-și titlul în acest raliu.
Pentru Dacia este a doua victorie în Campionatul Mondial de Rally Raid – FIA, după Raliul Marocului, câștigat toamna trecută. Pilotul Nasser Al Attiyah este în acest moment pe primul loc în campionat, după ce terminase Dakar pe locul al doilea.
Dacia este în acest moment echipa numărul doi în clasamentul mărcilor din W2RC, cu ajutorul punctelor câștigate de cele trei echipaje înscrie până acum în competițiile FIA.
Sebastian Loeb a avut ghinion în penultima etapă, mașina pe care o pilota răsturnându-se în urma unei manevre prin care a încercat să revină într-un punct intermediar pe care îl ratase. Din păcate, inspectorii FIA au decis că mașina lui Loeb nu se mai poate alinia la start în ultima zi de concurs, din cauza avariilor produse la roll-cage (structura de protecție interioară) în timpul accidentului. Loeb câștigase etapa a doua a raliului Abu Dhabi și a încheiat alte trei etape pe locuri importante.
Dacia intenționează să participe timp de trei ani la celebrul Raliul Dakar, ținta principală fiind câștigarea titlului în cel puțin una dintre ediții.

„Sunt extrem de mândră de munca realizată de Nasser și Édouard. Au trebuit să lupte până la final și nu s-au îndoit niciodată de echipă. Am trecut prin momente dificile între Dakar și Abu Dhabi dar am făcut totul pentru a fi pregătiți și competitivi. Mulțumiri întregii echipe! Suntem încântați de acest rezultat: conducem campionatul la categoria piloți și copiloți și ne aflăm pe locul doi în clasamentul provizoriu al constructorilor. Este o adevărată satisfacție!”, a declarat Tiphanie Isnard, Team principal Dacia Sandriders
NASSER AL-ATTIYAH (QATAR), PILOT - DACIA SANDRIDERS: "Este un sentiment incredibil să câștigăm Abu Dhabi Desert Challenge. Am dat totul în această săptămână și vreau să mulțumesc întregii echipe Dacia Sandriders. Am venit aici cu un obiectiv clar: să câștigăm cursa și să preluăm conducerea în campionat pentru a aborda etapa următoare în cele mai bune condiții. Mașina este performantă și echipa este solidă. Îmi pare rău pentru Seb și Fabian, dar asta este competiția. Mă bucur că am obținut această victorie pentru Dacia Sandriders, pentru partenerii noștri și pentru toți cei care ne susțin. Toți concurenții au fost foarte buni, îi respectăm pe toți, dar noi am făcut o treabă foarte bună în
Raliul Abu Dhabi - Rezumat
Etapa 1 (duminică, 23 februarie): Echipajul Sébastien Loeb & Fabian Lurquin a realizat al doilea cel mai bun timp pe parcursul celor 243 de kilometri dintre Al Ain și Mezeer'ah. Echipajul Nasser Al-Attiyah & Édouard Boulanger încheie etapa pe locul patru, la 2m16s în spatele liderului.

Etapa a 2-a (luni, 24 februarie): Dacia Sandriders preia conducerea în Abu Dhabi Desert Challenge, după ce echipajul Loeb/Lurquin a câștigat bucla de 228 de kilometri în jurul localității Mezeer'ah. Este primul lor succes de etapă al sezonului în W2RC și al 21-lea pentru Sébastien Loeb. Echipajul Al-Attiyah/Boulanger a stabilit al doilea cel mai bun timp și a urcat de pe locul patru, pe locul trei în clasamentul general.
Etapa a 3-a (marți, 25 februarie): După ce au primit o penalizare de un minut pentru un start fals în Etapa a 2-a, echipajul Al-Attiyah/Boulanger încheie ziua obținând cel mai bun timp al etapei. Echipajul Loeb/Lurquin a stabilit al cincilea cel mai rapid timp. Totuși, după o penalizare de două minute pentru viteză într-o zonă restricționată, rezultatul lor final este cu 2m46s în urma liderului.
Etapa a 4-a (miercuri, 26 februarie): Al-Attiyah/Boulanger și-au gestionat cu ușurință poziția de lider în cei 300 de kilometri cronometrați dintre Marathon Camp și Mezeer'ah, stabilind al treilea cel mai rapid timp al zilei și menținând un avans de 41 de secunde înainte de etapa finală.
Loeb/Lurquin se aflau în frunte după parcurgerea a 41 de kilometri, dar au ratat un punct intermediar și s-au răsturnat în timp ce încercau să revină pe traseul corect. Întrucât inspecția realizată de echipa tehnică FIA a scos la iveală deteriorarea structurii de protecție a vehiculului Dacia Sandrider, echipajul Loeb/Lurquin a fost nevoit să se retragă din competiție.
Etapa a 5-a (joi, 27 februarie): Motivați să-și depășească cei mai apropiați rivali pe ultimii 167 de kilometri cronometrați dintre Mezeer'ah și Abu Dhabi pentru a-și asigura victoria, Al-Attiyah/Boulanger au oferit o performanță magistrală, stabilind al doilea cel mai rapid timp al evenimentului, oferind astfel un succes răsunător pentru Dacia Sandriders.
Campionatul Mondial de Rally-Raid FIA continuă cu un nou eveniment: Raliul Safari din Africa de Sud, care va avea loc în perioada 18-24 mai.
