Societatea de Transport București (STB) se ține de cuvânt și este pregătită să îl dea în judecată pe șoferul care, în vară, a dărâmat cu un autoturism BMW parapetul liniei de tramvai 41, blocând circulația, dacă acesta nu este asigurat. Compania transmite pentru Profit.ro că îi va solicita suma de 27.725,37 lei.
"În prezent, STB întreprinde demersurile legale pentru a recupera acest prejudiciu. În această etapă, așteptăm finalizarea anchetei de către Brigada de Poliție Rutieră cu privire la acest caz. Odată finalizată ancheta, dosarul va fi transmis la asigurătorul RCA, de la care urmează să încasăm despăgubirea.
În situația în care responsabilul de accident nu este asigurat sau nu deține o asigurare valabilă, vom recupera prejudiciul în instanță", se arată în răspunsul transportatorului public.
În vară, în urma incidentului de atunci, circulația tramvaielor liniei 41 a fost reluată după aproape o oră de blocaj.
Compania a anunțat atunci că se va îndrepta în instanță împotriva persoanei fizice care a provocat blocarea circulației tramvaielor pe relația nord-vest a Bucureștiului.
"Vom cere despăgubiri pentru costurile suplimentare generate de blocaj. Au fost scoase autobuze în traseu, a fost întreruptă circulația tramvaielor și, cel mai important, au avut de suferit peste 30.000 de călători! În numele acestora vom face toate demersurile necesare pentru a descuraja, pe viitor, astfel de accidente!", a declarat Daniel Istrate, directorul general al STB.
Mai multe detalii AICI.