SpaceX duce turismul spațial la un nou nivel. Axiom Space - Prima stație spațială comercială din lume

SpaceX duce turismul spațial la un nou nivel. Axiom Space - Prima stație spațială comercială din lume
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mai 2024

După retragerea din uz a navetelor spațiale, SpaceX este compania care a reușit să facă din nou lansările spațiale cu echipaj să pară rutină, grație performanțelor rachetei Falcon 9 și a capsulei Dragon.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Acest lucru a permis, pe lângă desfășurarea misiunilor guvernamentale pentru NASA, și dezvoltarea unui sector al turismului spațial, în care multimilionari cu dare de mână își cumpără un loc într-o capsulă orbitală și se bucură de un sejur orbital, scrie Hotnews.ro.

La o lună până la alegeri, statul nu poate cere Meta, Google și TikTok să elimine conținutul online ilegal în câteva minute. Ivan: Lucrez la un ordin de ministru CITEȘTE ȘI La o lună până la alegeri, statul nu poate cere Meta, Google și TikTok să elimine conținutul online ilegal în câteva minute. Ivan: Lucrez la un ordin de ministru

Axiom Space a derulat deja cu succes trei misiuni spațiale, în care echipaje de câte 4 astronauți au fost trimiși spre Stația Spațială Internațională (câte 3 turiști și respectiv un reprezentant al Axiom Space, fost astronaut NASA cu experiență), misiuni pentru care a fost subcontractată compania SpaceX, care furniza lansatorul (Falcon 9) și capsula (Dragon).

Practic, Axiom Space funcționa ca un broker între turiștii doritori de astfel de excursii exotice și NASA (acum știți unde trebuie să apelați, în cazul în care vă doriți astfel de excursii, prețul este în jur de 55 milioane de dolari pentru un zbor). SpaceX a derulat însă și independent o astfel de misiune spațială turistică: între 16 și 18 septembrie 2021, patru persoane, fără nici o experiență în zboruri cosmice, au ajuns pe orbită, la bordul unei capsule Dragon, în ceea ce s-a numit Inspiration-4.

Misiunea a fost finanțată de Jared Isaacman, care a cumpărat toate locurile disponibile în acest zbor și le-a oferit unor cetățeni americani, în urma unei preselecții. Acum însă Isaacman merge mai departe și vrea să devină primul turist care va executa o activitate extravehiculară.

SpaceX anunța în 2022 demararea programului Polaris, o serie de misiuni spațiale finanțate de Jared Isaacman. Prima misiune, Polaris Dawn, urmează să aibă loc luna viitoare (după o serie de amânări). Ce înseamnă însă o activitate extravehiculară? Până acum, turiștii spațiali se aflau fie în capsula care îi ducea pe orbită, fie la bordul unei stații spațiale (Mir sau Stația Spațială Internațională), însă în Polaris Dawn, Jared Isaacman vrea să părăsească vehiculul care îl duce pe orbită și să plutească în jurul acestuia.

Evident, misiunea este una riscantă. Alexei Leonov și Gene Cernan au trecut prin momente critice în misiunile Voskhod-2, respectiv Gemini-9A, fiind la un pas de a-și pierde viața în astfel de activități.

VIDEO Seria neagră continuă pentru Boeing: 11 răniți după ce un avion a ieșit de pe pistă la Dakar CITEȘTE ȘI VIDEO Seria neagră continuă pentru Boeing: 11 răniți după ce un avion a ieșit de pe pistă la Dakar

Desigur, lucrurile au evoluat de la mijlocul decadei anilor ’60, însă nu trebuie să uităm nici o clipă cât de periculoase sunt misiunile spațiale: în 2013, italianul Luca Parmitano era să se înece din cauza unui lichid care s-a scurs în cască, în timpul unei astfel de activități extravehiculare de la bordul Stației Spațiale Internaționale (deși aceste activități par astăzi atât de banale încât nici nu mai reprezintă subiect de știri).

A fost salvat de colegii săi și s-a aflat la câteva minute de o tragedie, iar NASA nu a reușit nici astăzi să înțeleagă care a fost exact cauza acelei scurgeri.

De curând, SpaceX a prezentat noi costume de astronauți, dezvoltate de compania lui Elon Musk, costume care urmează să fie purtate atât de Jared Isaacman, cât și de restul membrilor misiunii Polaris Dawn (Scott Poteet, Sarah Gillis și Anna Menon). Asta pentru că Dragon nu are un sas, așa că dacă Isaacman dorește să părăsească vehiculul, nu o poate face decât dacă acesta este depresurizat (de fapt, Polaris Dawn va folosi chiar capsula din misiunea Inspiration-4).

Poate ați văzut o lansare Dragon cu astronauți la bord, care purtau și ei costume speciale, însă acele costume nu sunt proiectate pentru a face față unei depresurizări totale a capsulei pentru două ore, cât va dura aventura lui Isaacman, ci sunt costume care să protejeze echipajul de o eventuală depresurizare accidentală a capsulei în timpul lansării sau a revenirii pe Pământ. Noile costume vor fi dotate cu un cordon ombilical, care îi va asigura purtătorului acces la aer, temperatură controlată, electricitate și presiune constantă pe toată durata activității extravehiculare.

Polaris Dawn va fi misiunea care își propune să mai stabilească un record și să trimită echipajul până la o altitudine de 1400 km, peste altitudinea la care au ajuns Pete Conrad și Richard Gordon în 1966, în misiunea Gemini-11 (bineînțeles, dacă facem abstracție de misiunile Apollo). Mai mult decât atât, SpaceX și NASA au demarat un studiu pentru a vedea dacă este fezabilă o astfel de misiune pentru vizitarea și repararea telescopului spațial Hubble, dar și relocarea sa la o altitudine mai ridicată.

Sunt câteva probleme tehnice și chestiuni legale la mijloc (are dreptul Jared Isaacman, un civil fără pregătire specifică NASA, să manipuleze un artefact atât de valoros precum telescopul Hubble?), dar s-ar putea să fie singura soluție pentru salvarea telescopului spațial care a revoluționat astronomia.

Și același Jared Isaacman vrea să fie primul astronaut care ajunge pe orbită la bordul unui vehicul Starship, însă va trebui să mai aștepte câțiva ani pentru ce acest lucru să se întâmple. Dacă Falcon 9 a reușit să revitalizeze turismul spațial, cu siguranță Starship, dacă va începe să zboare regulat spre orbită așa cum ne promite Elon Musk, va revoluționa acest sector și va scădea drastic costurile asociate cu astfel de activități, probabil cu 1-2 ordine de mărime.

viewscnt
Afla mai multe despre
turism spațial
spacex