PREMIERĂ după 10 ani - CFR Călători a terminat anul cu profit: Am suspendat trenuri de weekend deoarece acestea nu aveau mai mult de doi sau trei călători

PREMIERĂ după 10 ani - CFR Călători a terminat anul cu profit: Am suspendat trenuri de weekend deoarece acestea nu aveau mai mult de doi sau trei călători
scris astăzi, 17:00

CFR Călători a reușit să încheie anul 2024 cu profit.

Directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, a afirmat că această companie a încheiat anul 2004 cu un profit de 15 milioane de lei. El a declarat că au fost suspendate trenuri care circulau numai în weekend și nu aveau mai mult de doi, trei călători, iar prin această măsură sunt reduse cheltuielile companiei.

Urmărește-ne și pe Google News

Traian Preoteasa a declarat că, dacă în ultimii ani pierderile CFR Călători au fost de sute de milioane de lei, anul trecut compania a încheiat cu un profit de 15 milioane de lei, scrie News.ro.

Aproape 96% din autoturismele înmatriculate în Norvegia în luna ianuarie au fost modele electrice CITEȘTE ȘI Aproape 96% din autoturismele înmatriculate în Norvegia în luna ianuarie au fost modele electrice

”Încep prin a face o precizare, că în ultimii zece ani pierderile CFR Călători au fost de ordinul sutelor de milioane. Știrea cu care am vrut să încep astăzi este că în 2024 CFR Călători a terminat cu un profit de 15 milioane de lei. Spun profit financiar că am auzit, din diverse ziare, profit operațional. Eu nu știu în doctrina economică ce înseamnă profit operațional. Profit financiar înseamnă când scazi cheltuielile din venituri, îți rămâne o sumă pe care plătești impozit pe profit. CFR Călători are un profit de 15 milioane de lei, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii nouă, zece ani”, a declarat Traian Preoteasa.

El a reamintit că bugetul CFR Călători în 2024 a fost mai mic cu un miliard de lei, dar că la ultima rectificare bugetară a ajuns la 2,1 miliarde de lei, ceea ce acoperea 90% din solicitările companiei pentru anul trecut.

Traian Preoteasa a afirmat că bugetul CFR Călători pentru 2025 va fi, cel puțin într-o primă etapă, egal cu cel cu care a fost încheiat anul trecut și anume 2,1 miliarde lei.

El a anunțat că a luat mai multe măsuri care să ducă la reducerea cheltuielilor companiei, iar printre acestea s-a aflat și suspendarea mai multor trenuri de călători.

Rezervele valutare au scăzut - GRAFIC CITEȘTE ȘI Rezervele valutare au scăzut - GRAFIC

”Ce înseamnă această suspendare? Scriu unele publicații că s-a redus cu 25% numărul trenurilor. Nu este adevărat. Sunt reduse 200 de trenuri, dar sunt în zile diferite și, în special, 30-40% sunt în zilele de weekend”, a explicat Traian Preoteasa.

El a menționat că CFR Călători se confruntă cu un deficit de mecanici și că în zona de exploatare există aproximativ 100 de persoane care cumulează pensia cu salariul. Preoteasa a susținut că nu au fost tăiate salariile angajaților, ci vor fi diminuate veniturile.

”Este adevărat că anumiți lideri de sindicat se plâng de această tăiere, dar nu informează corect. (...) Nu s-a tăiat niciun salariu cu niciun leu. Este adevărat că se vor mai diminua veniturile. Veniturile se compun din salariu, sporuri, spor de festive, spor de festive suplimentare. Sâmbătă și duminica, deci în weekend, orele suplimentare festive se plătesc cu 300%. Noi avem situația călătorilor care plătesc bilet pe absolut orice tren, fiind digitalizată vânzarea de bilete. Aceste trenuri cărora noi le-am suspendat activitatea, în afară de faptul că ne puteau duce să plătim cheltuieli salariale majorate, nu au mai mult de doi, trei călători”, a mai afirmat Traian Preoteasa.

El a mai anunțat că anularea facilităților pentru studenții care călătoreau cu trenul reprezintă o pierdere pentru companie de 200 de milioane de lei.

”Pe luna ianuarie cheltuielile s-au redus în jurul 25-30 de milioane.  (...) Anularea facilităților pentru studenți ne costă în buget venituri de aproape 200-220 de milioane de lei. Trebuie ori să găsim în altă parte veniturile, ori să reducem cheltuielile. Prima etapă care ne-a stat la îndemână va fi reducerea cheltuielilor și o vom face fără probleme”, a mai declarat directorul CFR Călători.

GRAFIC Industria românească începe anul cu stângul. Indicele PMI, la minim istoric CITEȘTE ȘI GRAFIC Industria românească începe anul cu stângul. Indicele PMI, la minim istoric

El a avertizat că angajații CFR Călători care perturbă activitatea financiară a companiei vor fi dați afară, indiferent că este de vorba de un muncitor necalificat sau de un director adjunct.

Traian Preoteasa a relatat și despre proiectul PNRR de modernizare a unor vagoane și locomotive.

”În ceea ce privește partea tehnică a companiei, este în derulare un proiect PNRR în care sunt modernizate 55 de locomotive și 139 de vagoane. Programul noi zicem că merge destul de bine. Avem mici întârzieri, dar nu aparțin CFR Călători. Este vorba de punerea pe piață a materialului rulant, care scârție puțin la organele de reglamentare”, a mai declarat Traian Preoteasa.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr călători
traian preoteasa