O firmă din București s-a trezit cu o groapă de patru metri adâncime pe cele 12 hectare de teren pe care le deține lângă Autostrada București – Constanța, pe care compania Astaldi a făcut-o pentru a folosi solul argilos la construcția unor poduri. Culmea, Garda de Mediu i-a pus în vedere tot firmei care deține terenul să îl readucă la starea inițială, pentru a nu fi amendată.
Firma SC Aqua Biosfera SRL București a achiziționat terenul din județul Călărași pentru a fi folosit în scopuri agricole. Numai că, reprezentanții societății s-au trezit cu angajații constructorului Astaldi că excavează cele 12 hectare de teren și folosesc solul argilos pentru construcția unor poduri la Autostrada Soarelui.
Nici măcar depunerea unei plângeri penale nu a împiedicat Astaldi să continue excavarea terenului, sub motivația că l-a închiriat de la firma SC Ager Petrus SRL, deținută de Aurel Petruș, din comuna Ștefan cel Mare din județul Călărași. Acesta susținea că îl arendase, la rându-i, de la mai mulți localnici, pentru activități agricole.
Până ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 să intervină, Astaldi a apucat să disloce peste 350.000 de metri cubi de sol argilos, ceea ce a dus la o scădere a nivelului terenului cu aproximativ patru metri, pe o suprafață de 12 hectare de teren.
Cercetările și expertizele efectuate au arătat că terenul excavat nu era cel arendat de Aurel Petruș prin intermediul Ager Petrus SRL, ci aparținea Aqua Biosfera București.
Trimisă în judecată, compania Astaldi a susținut, prin reprezentanții săi, că vina ar aparține, integral, localnicului Aurel Petruș, care le-ar fi indicat angajaților constructorului autostrăzii un alt teren decât cel arendat de el, și anume cel al firmei Aqua Biosfera.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a susținut în fața autorităților că, în opinia sa, vina aparține în exclusivitate constructorului.
Început în 2006, litigiul a fost tranșat abia anul acesta, de Judecătoria Sectorului 5 București, dar decizia nu este, nici măcar acum, definitivă.
Instanța a decis, totuși, ca Astaldi să achite proprietarului de drept al terenului suma de 47.600 de euro, necesară refacerii terenului, pe motiv că ar fi trebuit să verifice dacă terenul indicat de Aurel Petruș îi aparține acestuia sau nu. Astaldi a primit și o amendă de 120.000 de lei, iar Aurel Petruș s-a ales cu doi ani și opt luni de închisoare, cu suspendare și 80 de zile de muncă în folosul comunității.
Și cum riscă tot victima să fie amendată de Garda de Mediu
Compania Astaldi a atacat cu apel decizia Judecătoriei Sectorului 5, dar, între timp, reprezentanții SC Aqua Biosfera au primit vizita inspectorilor Gărzii de Mediu. Astfel, firma Aqua Biosfera a fost somată să refacă terenul agricol și să îl readucă la starea inițială, altfel riscă sancțiuni drastice. Termenul până la care terenul trebuie să fie redat circuitului agricol este iulie 2016, data până la care este puțin probabil ca litigiul din instanță să fie soluționat definitiv și irevocabil.
28 noiembrie - Profit Financial.forum