ANUNȚ Poșta Română introduce un sistem de management anti-mită

Povești cu Profit   
ANUNȚ Poșta Română introduce un sistem de management anti-mită

Compania Națională „Poșta Română” a obținut la finalul lunii ianuarie 2025 certificarea ce atestă implementarea unui sistem eficient de management anti-mită, devenind astfel un exemplu de integritate și transparență. Este o premieră în istoria liderului serviciilor poștale și de curierat din România, alăturându-se pe lista scurtă a companiilor cu acționariat de stat ce au implementat ISO 37001.

În data de 29 ianuarie 2025, Poșta Română a primit certificatul ISO 37001, emis de o entitate specializată, care confirmă faptul că întregul sistem al companiei respectă cele mai înalte standarde de integritate și anti-corupție. Standardul ISO 37001 este conceput pentru a ajuta organizațiile să dezvolte și să implementeze un sistem eficient de prevenire a mitei, întărind măsurile deja existente de siguranță și transparență.

Urmărește-ne și pe Google News
Starbucks și-a anunțat angajații cum vor afla dacă sunt sau nu concediați: Stați acasă, mai verificați și e-mail-ul! CITEȘTE ȘI Starbucks și-a anunțat angajații cum vor afla dacă sunt sau nu concediați: Stați acasă, mai verificați și e-mail-ul!

Ce înseamnă un sistem de management anti-mită

Sistemul de management anti-mită este un cadru esențial pentru combaterea corupției, prin stabilirea unei culturi a integrității și transparenței. Acesta implementează controale adecvate pentru a spori șansele de a detecta mita și a reduce riscurile acesteia în cadrul organizației. Implementarea ISO 37001 include măsuri precum adoptarea unei politici stricte anti-mită, formarea personalului, evaluarea riscurilor pentru proiecte și parteneri de afaceri, instituirea procedurilor de raportare și investigare și implementarea unor măsuri financiare și comerciale stricte.

Această certificare reprezintă un pas important pentru Poșta Română în direcția consolidării unei culturi etice, promovând transparența și responsabilitatea în toate activitățile sale. Managementul companiei a fost implicat pe deplin în implementarea și comunicarea acestui program, care a fost transmis întregului personal, dar și partenerilor externi, cum ar fi contractori și furnizori.

„Obținerea certificării ISO 37001 reprezintă un moment de referință în evoluția Poștei Române. Acest pas important nu doar că întărește angajamentul nostru față de integritate și transparență, dar confirmă și determinarea noastră de a construi un mediu de lucru corect și responsabil. La Poșta Română, considerăm că fiecare acțiune pe care o întreprindem trebuie să reflecte cele mai înalte standarde de etică și să contribuie la crearea unui climat de încredere, atât pentru angajați, cât și pentru parteneri și clienți”, a menționat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

Implementarea sistemului de management anti-mită este esențială pentru asigurarea unei guvernanțe corecte și transparente. Poșta Română își reafirmă angajamentul de a combate corupția și de a susține un mediu de business bazat pe principii de integritate.

viewscnt
Afla mai multe despre
poșta română
coruptie