Percheziții la membri ai unei grupări care ar fi înșelat peste 5.000 de persoane cu anunțuri online fictive

Percheziții la membri ai unei grupări care ar fi înșelat peste 5.000 de persoane cu anunțuri online fictive
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 sep 2021

 

Polițiștii și procurorii au făcut mai multe pecheziții în județele Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, Dolj, Ilfov, Călărași și în municipiul București, la o rețea suspectată de fraude informatice și spălare de bani. Peste 5.000 de victime și zeci de suspecți au fost deja descoperiți în mai multe state, prejudiciul fiind estimat deja la peste 2 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

”În această dimineață, polițiștii din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii  D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii fraudelor informatice și pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, în județele Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, Dolj, Ilfov, Călărași și în municipiul București. Au fost efectuate 13 percheziții domiciliare și puse în executare 6 mandate de aducere”, anunță Poliția Română. 

Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite

Sursa citată a precizat că acțiunea vizează completarea probatoriului într-o cauză penală în care este cercetată o grupare de criminalitate organizată, specializată în infracțiuni de fraudă informatică și spălarea banilor, cu ramificații transfrontaliere, o primă etapă a activităților fiind desfășurată la data de 11 noiembrie 2020, scrie News.ro

”Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi modificat conturi legitime de pe portaluri de comerț online, prin alterarea unor date personale ale titularilor, vizând în principal conturile bancare asociate. Persoanele vătămate expediau sumele de bani aferente bunurilor promise/oferite spre vânzare, în conturi bancare controlate de către membrii grupării infracționale.  De asemenea, membrii grupării ar fi postat anunțuri fictive pe site-uri internaționale specializate în vânzarea de autoturisme sau închirieri imobile, și, ulterior, ar fi deschis sau intermediat deschiderea de conturi bancare necesare pentru transferul banilor proveniți din infracțiuni, atât în România, cât și în Marea Britanie și Italia, folosindu-se de documente de identitate falsificate”, au mai transmis polițiștii. 

Pe parcursul cercetărilor efectuate până la data de 11 noiembrie 2020, au fost identificate peste 2.000 de victime, în special din Germania, dar și din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia și Italia.

Sumele de bani obținute din săvârșirea acestui gen de infracțiuni ar fi fost disimulate de către membrii grupării, fiind, în final, folosite la achiziționarea unor imobile și autoturisme de lux.

”În cursul anului 2021, față de cei 12 membri identificați inițial, au mai fost identificați 14 membri ai grupării infracționale organizate. Pe parcursul cercetărilor efectuate în anul 2021, au fost identificate încă 3.000 de victime, în special din Germania, dar și din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia Italia și S.U.A., numărul total al acestora fiind de aproximativ 5.000 de persoane. Până în prezent, s-a conturat un prejudiciu de aproximativ 2.000.000 de euro”, au mai precizat polițiștii. 

Franța va majora salariul minim la 10,48 euro pe oră CITEȘTE ȘI Franța va majora salariul minim la 10,48 euro pe oră

În urma perchezițiilor, au fost ridicați 44.928 de lei, 870 de euro, 70 de lire sterline, 4 laptopuri, 5 stick-uri de memorie, 8 pliculețe care conțin o substanță pulverulentă de culoare albă, 10 telefoane mobile, un card de memorie, o tabletă, 13 cartele SIM, o unitate tip desktop, înscrisuri și 4 carduri bancare.

În vederea soluționării cauzei penale, se cooperează cu autorități ale altor state, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, fiind emise ordine europene de anchetă pentru Italia, Germania, Marea Britanie, Scoția, Olanda. 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
percheziții
diicot