Sindicaliștii din Ministerul Finanțelor, Vamă și ANAF vor organiza o grevă japoneză, nemulțumiți că Guvernul are de gând să excepteze angajații Ministerului de Finanțe și instituțiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor.
”Membrii Sindicatului Național Meridian, salariați în cadrul Ministerului Finanțelor și instituțiilor subordonate acestuia, vor iniția, în data de 27.12.2023, o acțiune de protest sub forma unei greve japoneze, ce se va manifesta prin purtarea de către aceștia a unei banderole de culoare albă. La aceasta vor participa membrii organizației din cadrul aparatului central al Ministerului Finanțelor, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din București și ai Autorității Vamale Române”, au transmis sindicaliștii, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, salariații din cadrul acestor instituții sunt nemulțumiți din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajații Ministerului de Finanțe și instituțiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor, scrie News.ro
”Conform Ordonanței de urgență nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Astăzi însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ prin care, anul viitor, de această majorare de 5 la sută nu va beneficia și personalul din sistemul fiscal pe motiv că ,«au beneficiat deja în acest an de majorări salariale»”, au precizat sindicalliștii.
Aceștia susțin, însă, că oficialul ”promovează în spațiul public o confuzie conform căreia, prin art. XI al Ordonanței de urgență nr. 81/2023, personalul Ministerului Finanțelor ar fi beneficiat de o majorare salarială”.
”Precizăm faptul că prin acest act normativ s-a făcut în sfârșit dreptate salariaților, după șase ani, în sensul că s-au eliminat «inechitățile, discriminările și/sau discrepanțele de ordin salarial existente», egalizându-se astfel salariile între angajații care au aceeași funcție și desfășoară aceeași muncă. Această situație a fost menținută încă din anul 2017 și nimeni nu a luat nicio măsură în tot acest timp, iar angajații au subvenționat bugetul de stat din banii lor, prin faptul că li s-au luat lunar, din salarii, milioane de lei”, au mai transmis sindicaliștii.
Aceștia consideră că ”decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalți bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuți și drept urmare vom protesta iar în cazul în care această masură va fi adoptată, se poate ajunge și la alte măsuri extreme”.