Pentru prima dată în istoria companiei, Metrorex a lansat un anunț prin care își face cunoscută intenția de a achiziționa o asigurare de răspundere civilă față de terți. Operatorul metroului bucureștean a arătat, pentru Profit.ro, că suma maximă pe care este dispus să o ofere pentru serviciile de asigurare este de 132.000 de lei, că a primit deja patru oferte și că, în acest moment, se află într-o perioadă de “clarificări cu ofertanții”. Sursele Profit.ro arată că Metrorex vrea inclusiv să acopere eventualele daune provocate de materiale explozive sau inflamabile aflate asupra călătorilor, iar această cerință ar putea face diferența între ofertanți.
Surse apropiate discuțiilor au arătat, pentru Profit.ro, că de asigurarea pentru răspundere a Metrorex sunt interesate companiile Generali, Omniasig, Groupama și Asirom.
Societatea franceză Groupama este și cea care asigură, până în aprilie 2017, “materialul rulant” al Metrorex, adică trenurile în sine. Asigurarea emisă de Groupama pentru metrou este asemănătoare cu polițele CASCO de la autoturisme.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Întrebat de Profit.ro care este limita de răspundere, adică până la ce sumă pot merge despăgubirile acordate eventualelor victime, responsabilii Metrorex nu au dat un răspuns concret. “Valoarea prejudiciilor acordate se va stabili în concordanță cu legislația în vigoare, odată cu încheierea poliței”, au arătat reprezentanții operatorului.
Pe de altă parte, spun sursele Profit.ro, în caietul de sarcini oferit celor interesați se vorbește de mai multe sublimite de asigurare, dar și despre o limită globală de 1,1 milioane de euro pentru vătămări corporale.
Pentru a înțelege dacă această sumă este mare sau mică, Profit.ro a discutat cu reprezentanții Marsh România, una dintre cele mai experimentate societăți de brokeraj în domeniul infrastructurii și noua deținătoare a contului Tarom. Marsh România este, de asemenea, membră a unui grup care a intermediat polițe de asigurare pentru sute de societăți de transport public din lume.
"Este un lucru bun că Metrorex vrea, pentru prima dată, să încheie o asigurare de răspundere. În alte țări, acest tip de polițe a devenit o obișnuință de foarte multă vreme. În România, noi am mai încercat să facem o asigurare de răspundere pentru CFR Marfă, dar, până la urmă, nu a mai ieșit. Limita de 1 milion de euro este foarte mică, în comparație cu sumele din alte țări, dar, repet, este mai bine decât nimic”, a comentat George Dragne, deputy sales manager Marsh România.
Precizăm că, pentru RCA, de exemplu, limita de răspundere pentru vătămări corporale este de 5 milioane de euro.
Polița achiziționată de metrou ar urma să acopere orice tip de daună materială sau vătămare provocată persoanelor care călătoresc cu metroul sau care se află pe peron în așteptarea trenurilor. Până acum, la metroul bucureștean, nu a vut loc niciun incident major.
Asigurătorul va prelua riscuri la care se expun, zilnic, 700.000 de oameni. Diferența o poate face o singură clauză, mai puțin uzuală
Cel mai greu de acoperit risc pe care îl cere Metrorex în caietul de sarcini este, spun specialiștii consultați de Profit.ro, acela al producerii unui eveniment din cauza unor materiale transportate de călători. Concret, documentul se referă la "daune ca urmare a transportării de către călători a unor substanțe periculoase/explozive/radioactive".
Acest risc este greu de acoperit din cauza efectelor dezastruoase și foarte greu de estimat ale unei explozii în metrou. Sursele Profit.ro spun că diferențierea participanților ar putea chiar să se facă în funcție de asumarea sau neasumarea acestui tip de risc.
Totuși, altele sunt riscurile cu potențial important de a se întâmpla. Cea mai mare problemă în ceea ce privește siguranța la metrou, nu numai în București, ci oriunde în lume, o reprezintă riscul de incendiu, având în vedere că vorbim de spații extrem de aglomerate și de momente în care este imposibilă evacuarea călătorilor.
De altfel, un control efectuat de specialiștii din Inspectoratul de Stat pentru Situații de Urgență (ISU) a arătat că cea mai mare problemă este tocmai lipsa ușilor de evacuare în anumite zone. Mai mult, au arătat pompierii, acolo unde există, aceste uși sunt de multe ori închise, ca și hidranții.
CITEȘTE ȘI Permisul de conducere auto va fi modificatMici probleme la instalațiile electrice, de exemplu, sunt semnalate la metrou de mai multe ori pe an.
După cum a mai arătat Profit.ro, stațiile, tunelurile și depourile Metrorex nu dețin aviz ISU. Acest aspect, spun însă specialiștii consultați de Profit.ro, ar putea să nu țină neapărat de lipsa măsurilor de siguranță, ci inclusiv de un exces de zel din partea autorităților sau de unele probleme de natură logistică.
De altfel, Metrorex a arătat că majoritatea stațiilor de metrou au fost construite și puse în funcțiune înainte de 1990, când nu era necesar avizul ISU, și că extistă 31 de autorizații și 4 avize pentru stingerea incendiilor (PSI), Metrorex pregătind expertizarea tuturor stațiilor de metrou, în funcție de banii alocați de la buget.
Un alt risc semnificativ îl reprezintă posibilitatea ca persoanele care vor să urce sau să coboare din tren să alunece în spațiul dintre peron și metrou. Astfel de situații au apărut destul de des în stațiile unde distanța respectivă este foarte mare, cum ar fi Piața Victoriei. În urma unui caz în care o persoană rănită la picior a făcut reclamație, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a declanșat un control care s-a soldat cu sancțiuni.
Cu peste 4.000 de angajați, Metrorex operează o rețea de 69,25 kilometri cale dublă, distribuiți pe patru linii magistrale și 51 de stații. A cincea magistrală se află în construcție și va lega Drumul Taberei (Râul Doamnei) de Eroilor, pe o lungime de 6,5 kilometri și 10 stații.