Raiffeisen Digital Bank AG, parte a Raiffeisen Bank International AG, a decis să își închidă operațiunile bancare în România, începând cu 11 martie 2025. Decizia este motivată de dorința băncii digitale de a se concentra pe piața din Polonia, considerată prioritară pentru strategia de creștere.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Raiffeisen Digital Bank, o subsidiară a Raiffeisen Bank International, a fost lansat în primăvara 2023 pe piața din România, ca un produs de cont curent digital, fără taxe.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acum, însă, Raiffeisen Digital Bank a decis că își va înceta operațiunile și își va închide activitatea bancară curentă în România începând cu 11.03.2025.
"Această decizie a fost luată după o analiză atentă și îndelungată și face parte din eforturile noastre continue de optimizare a serviciilor noastre. Activitatea Grupului RBI în România va fi reprezentată în continuare de Raiffeisen Bank România și filialele sale.
Pentru a continua operațiunile bancare cu Grupul Raiffeisen, puteți deschide un cont prin Raiffeisen Bank România", este mesajul băncii către clienți.
Pentru a-și proteja banii din conturi, aceștia trebuie să ia măsuri până la termenele comunicate de bancă.
"Scopul acestei decizii este de a simplifica structura de afaceri a Raiffeisen Digital Bank și de a ne concentra pe deplin asupra creșterii pe piața noastră principală din Polonia", mai este argumentat.
Pași importanți pentru clienți:
Cardul virtual: Acesta poate fi utilizat până la 6 februarie 2025, după care toate tranzacțiile vor fi dezactivate.
Accesul la conturi și transferuri: Conturile curente vor rămâne active pentru transferuri până la 11 martie 2025. După această dată, accesul va fi restricționat și conturile închise.
Raiffeisen Digital Bank va asigura o comunicare directă și personalizată cu fiecare client, pentru ca aceștia să își poată retrage fondurile la timp.
Pentru cei care nu își vor retrage banii înainte de închiderea conturilor, banca va implementa o procedură legală de recuperare a fondurilor.
CITEȘTE ȘI A fost lansat primul satelit construit din lemn. E realizat de japonezi, iar lemnul a fost ales pentru ”un spațiu sustenabil”De asemenea, clienților li se recomandă să deschidă conturi la Raiffeisen Bank România, dacă doresc să continue colaborarea cu grupul.
"Datorită naturii activității în cadrul Raiffeisen Digital Bank AG, nu vom aplica nicio procedură specială pentru migrarea clienților către Raiffeisen Bank România.
Toți clienții Raiffeisen Digital Bank vor avea posibilitatea de a-și retrage banii din conturi și, pentru fiecare client, va fi stabilit un proces separat cu comunicare personalizată. Pentru clienții care nu își vor retrage banii în intervalul de timp definit, Raiffeisen Digital Bank va stabili o procedură care să permită acest lucru în termenul extins prevăzut de reglementările corespunzătoare", este transmis.
În primăvară, grupul austriac Raiffeisen a confirmat informațiile Profit.ro conform cărora își va deschide în România un centru de tehnologie și dezvoltare de software și transmite Profit.ro că acesta va deveni operațional la 1 iulie, urmând să furnizeze servicii de IT pentru Raiffeisen Bank România, dar și pentru celelalte entități din cadrul Raiffeisen Bank International.
Profit.ro a anunțat atunci că Raiffeisen lansează în România o entitate IT, ca și Hornbach și Mega Image, care au avut mișcări similare.
Raiffeisen Tech mai deține astfel de operațiuni în Polonia și Kosovo.
CITEȘTE ȘI Tranzacție - Catalyst Romania își vinde acțiunile rămase în SmartBill către grupul norvegian VismaInițiative similare Raiffeisen au avut și retailerul german Hornbach, anunțată de Profit.ro în vara anului 2023, detalii AICI) și grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care deține rețeaua de supermarketuri Mega Image (detalii AICI).