Au apărut primele imagini cu noile trenuri Coradia Stream care vor ajunge în Gara de Nord și vor circula în toată țara. Primul din cele 37 de trenuri produse de Alstom a ajuns în România pentru a fi testat, urmând ca din decembrie garniturile să înceapă să fie puse pe traseu. Trenurile noi au un mare avantaj față de cele deja existente: sunt gândite pentru a fi reparate și întreținute ușor, deoarece toate echipamentele principale se află pe acoperiș, și nici nu au trepte de urcare.
La Ministerul Transportului a fost încheiat contractul de achiziție pentru rame electrice interregionale, între Autoritatea pentru Reformă Feroviară și producătorul polonez PESA. Contractul presupune achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și poate fi suplimentat cu încă nouă rame.
Au apărut primele imagini cu noile trenuri Coradia Stream care vor ajunge în Gara de Nord și vor circula în toată țara. Primul din cele 37 de trenuri produse de Alstom a ajuns în România pentru a fi testat, urmând ca din decembrie garniturile să înceapă să fie puse pe traseu. Trenurile noi au un mare avantaj față de cele deja existente: sunt gândite pentru a fi reparate și întreținute ușor, deoarece toate echipamentele principale se află pe acoperiș, și nici nu au trepte de urcare.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anulat o licitație estimată la 2,46 miliarde de lei, fără TVA, pentru achiziția a 12 automotoare cu tracțiune electrică care se bazează pe un sistem de pile de combustie cu hidrogen.
Producătorul ceh de trenuri Škoda Transportation Group este prezentat ca fiind partenerul industrial pe care CriteriaCaixa îl pretinde pentru a formula contraopțiunea concepută de Moncloa și care i-ar permite să preia controlul asupra Talgo, relatează El Economista.
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani, o ramă electrică Alstom Coradia Stream, a ajuns în țară la final de 2023, însă va circula cu pasageri în cel mai bun caz în decembrie 2024, a spus șeful Alstom pentru România, citat de Club Feroviar. În total vor ajunge 37 de trenuri în țară, dar numai trei sunt deja produse și abia în iulie va începe asamblarea trenului nr 4.
O tornadă produsă în Italia a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul țării, au anunțat vineri surse citate de ANSA.
CFR Călători anunță că, din 14/15 iunie, va începe programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 30 de trenuri care vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării, până la îcneputul lunii septembrie.
Tot mai mulți studenți din Italia folosesc grupurile de WhatsApp pentru a călători împreună, relatează Corriere della Sera. Ei spun că asta e o alternativă mult mai bună, mai sigură și mai ieftină de deplasare decât aplicațiile de ride-sharing sau tren.
China are peste 44.000 de km de linii de mare viteză și cele mai rapide trenuri ating 350 km/h. China este însă nevoită, din cauza datoriilor mari din sistem, să aplice scumpiri ale biletelor la aceste trenuri, cele mai mari valori fiind de 39%.
Aproximativ 30 de persoane au fost internate, două dintre ele în stare gravă, în urma ciocnirii unui tren de navetiști din Buenos Aires cu un tren de mentenanță, au precizat serviciile de urgență, relatează AFP.
După proiectul-pilot, apreciat de autorități ca fiind unul de succes, al trenului metropolitan de pe linia București Nord - Mogoșoaia - Otopeni Patinoar - Aeroportul Internațional Henri Coandă, Ministerul Transporturilor a emis acum un ordin privind introducerea biletelor feroviare metropolitane atât în regiunea București-Ilfov, cât și în restul reședințelor de județ din țară.
Hannibal, operator de transport feroviar multimodal controlat de grupul italian Contship, va introduce un nou serviciu de transport feroviar de marfă, care va lega Milano de Budapesta și Curtici.
CFR Călători precizează că, pentru anul 2024, cuantumul compensației alocate în suma de 1,11 miliarde lei reprezintă aproximativ 47 % din necesarul fundamentat în suma de 2,38 miliarde lei.
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compensației acordate de la bugetul de stat și de creșterea cheltuielilor salariale la aproape 1,8 miliarde de lei ca urmare a aplicării Legii privind statutul feroviarului.
CFR reintroduce, după 19 ani, trenurile București Nord - Giurgiu.
Măsura vine după ce, în octombrie anul trecut, au fost prezentate un site web și o aplicație mobilă unice, care permit clienților să rezerve legături în întreaga Europă continentală, precum și un program comun de fidelizare sub marca existentă Club Eurostar, relatează Business Traveller.
Consiliul Județean (CJ) Cluj anunță că se asociază cu municipiul Cluj-Napoca și cu șapte comune învecinate pentru realizarea trenului metropolitan, din bugetul județului și din fonduri atrase de CJ Cluj urmând a fi alocate aproape 10 milioane de euro pentru realizarea acestei investiții.
Electroputere Pașcani a finalizat reparația capitală de tip R9 la cel de-al 17-lea automotor Siemens Desiro SR20D, cunoscut ca „Săgeata Albastră", în cadrul unui proiect amplu început în 2022.
SUA nu are trenuri de mare viteză și, deși planuri există de zeci de ani, nimic nu a fost dus la bun sfârșit. Luni s-a petrecut un moment istoric, fiindcă a început construcția liniei de mare viteză Las Vegas - Los Angeles. Proiectul costă peste 12 miliarde dolari, vitezele maxime vor fi 300 km/h, iar linia ar trebui să fie gata în 2028.
După multe amânări, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța - Mangalia, scrie Club Feroviar. Valoarea estimată a contractului trece de 1,31 miliarde lei. Între cele două localități sunt 43 de km, dar unele trenuri fac și peste 90 de minute vara.
România va cumpăra încă 9 rame electrice interregionale de lung parcurs și 23 locomotive electrice noi, capabile să atingă viteza de 160 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători.
CFR Infrastructură anunță că, până în septembrie, se vor desfășura lucrări de tip Quick Wins pentru creșterea vitezei trenurilor la 120 km/h pe 27 de km de pe magistrala 600, în zona Bârlad - Vaslui. Trenurile de pasageri vor circula pe un singur fir în timpul lucrărilor și se vor înregistra întârzieri.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a emis astăzi Autorizația de Construire pentru lucrările pe cei 48,08 km, între Ronaț Triaj și Arad, dar și pe cei 6,17 km de cale ferată dintre Aradu Nou și Glogovăț. Contractul, finanțat prin PNRR, are o valoare de 2,18 miliarde de lei (fără TVA) și prevede o perioadă de execuție a lucrărilor de 36 de luni.
CFR anunță că suplimentează numărul trenurilor, în minivacanța de 1 Mai și Paște, fiind introduse garnituri suplimentare către destinațiile de vacanță.