Grecia va începe negocierile pentru achiziția unei a patra fregate Belharra din Franța pentru a-și consolida forțele navale, în contextul în care țara își revine după criza datoriilor care a durat circa un deceniu, a afirmat ministrul grec al apărării, transmite agenția Reuters
În urma introducerii unor noi reguli care interzic telefoanele mobile în școlile grecești, prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a anunțat că guvernul său ar putea testa dulapuri desemnate pentru stocare în unele școli, potrivit ekathimerini.com.
Guvernul Greciei a anunțat că va interzice emiterea de noi licențe de închiriere pe termen scurt pentru proprietățile din 3 districte din centrul Atenei și că măsura va rămâne în vigoare timp de cel puțin un an de zile, relatează Reuters.
Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a anunțat, la finalul unui târg de turism, că va impune o serie de restricții în ceea ce privește posibilitatea turiștilor de a închiria apartamente pe termen scurt, prin platforme precum Airbnb sau chiar Booking, după modelul din Spania.
Ministrul grec de Finanțe a anunțat o creștere a pensiilor între 2% la 2,5% începând cu luna ianuarie a anului viitor, precum și majorări ale salariului minim în sectorul public, transmite BFM TV.
Ministrul energiei din Grecia, Theodore Skylakakis, a declarat că piața unificată a energiei electrice din UE nu funcționează pentru sud-estul Europei și că va colabora cu România și Bulgaria pentru a găsi o soluție permanentă la creșterea prețurilor la energie în regiune, relatează Reuters.
Omul de afaceri român de origine siriană Nawaf Salameh, proprietarul Alexandrion Group, cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România, a achiziționat Terminalul Octogon Gas & Logistics din Portul Constanța. Dezvoltat in 2010 de familia romana Idu, terminalul reprezintă o poartă de acces pentru importurile de GPL prin Portul Constanța.
Clădiri abandonate din satul scufundat Kallio din centrul Greciei au reapărut recent odată cu scăderea considerabilă a nivelului unui lac de baraj, principalul rezervor de apă al Atenei, scădere provocată de seceta prelungită care afectează țara, relatează AFP.
Grecia lansează o inițiativă de a forma un front comun cu țările balcanice ale Uniunii Europene cu privire la tarifele la energie electrică, deoarece creșterea lor dramatică, care a fost observată pentru prima dată în sud-estul Europei în iulie, nu este temporară, ci capătă caracteristici permanente, iar efectele sale nu poate fi contracarate prin subvenții guvernamentale.
„Telefonul mobil ar trebui să rămână în ghiozdanul de școală” – acesta este sloganul care stă la baza măsurii interzicerii telefoanelor în școli, potrivit ministrului Educației din Grecia, Kiriakos Pierakakis, informează Sky News. Oricare elev încalcă regula va fi suspendat de la școală pentru o zi, iar în cazul unor încălcări repetate, suspendarea se poate întinde pe câteva zile.
Este vorba despre un simbol al turismului din Grecia, iar veștile nu sunt bune, căci și aici localnicii s-au săturat de ceea ce numim, mai nou, ”supraturism”. Santorini, insula atât de ”instagramabilă” încât a devenit cea mai populară destinație din Grecia, nu va putea „să se salveze” dacă dezvoltarea galopantă – cel mai tangibil efect al turismului excesiv – nu este imediat limitată, a avertizat primarul localității, Nikos Zorzos.
Creșterea prețurilor din ultimele zile pe piața angro de energie electrică face tot mai probabil scenariul continuării subvențiilor la facturile pentru consumatorii casnici din Grecia.
În doar câteva zile, o insulă grecească inventată pe platforma X a devenit virală pe internet, câștigând un loc de seamă pe lista locurilor ce trebuie neapărat vizitate.
Autoritățile elene au început să strângă sutele de mii de pești morți care au împânzit în această săptămână apele din portul turistic din orașul Volos, în centrul țării, după ce peștii au fost deplasați din habitatele lor obișnuite de apă dulce din cauza inundațiilor de anul trecut, relatează The Guardian.
Grecia deține una dintre cele mai mari și mai performante flote de tancuri din Europa, cu aproximativ 850 de tancuri de luptă principale în serviciu activ, scrie NationalInterest.
Marile companii grecești din domeniul energiei văd zona Balcanilor, și în special România și Bulgaria, drept „teren propice” pentru investiții, cu un accent deosebit pe domeniul surselor regenerabile de energie.
În mitologia greacă era considerată locul de naștere al zeului Apollo și cea mai sacră dintre toate insulele lumii, însă acum Insula Delos se scufundă încet în mare, iar arheologii trag un nou semnal de alarmă privind conservarea sitului arheologic de acolo, unul dintre cele mai importante din Europa, relatează AFP.
Aproape 2 miliarde de euro vor fi investite până în 2028 în extinderea capacității aeroporturilor grecești, având în vedere creșterea rapidă a numărului de vizitatori, scrie publicația ekathimerini.com.
Chiar dacă turismul rutier înregistrează o creștere din ce în ce mai mare în Grecia, nu toate zonele au fost la fel de câștigate în acest an. Cei care au toate motivele să zâmbească sunt cei care activează în zona Evros, datorită sosirii unui număr mult mai mare de turiști, preponderent turci, în timp ce regiunile Pieria și Salonic resimt un declin care vine în principal dinspre piața românească, potrivit Rador Radio România.
Incendiile din Grecia sunt vizibile din spațiu, potrivit unor imagini satelitare ale Agenției Europene a Sateliților Meteorologici Europeni Eumetsat.
Acțiunile pompierilor români din Grecia au continuat și în noaptea de duminică spre luni, anunță IGSU, care precizează că fFocarele, care se întind pe mai mulți kilometri pătrați, s-au apropiat de zonele rezidențiale, iar în unele situații incendiile au cuprins și locuințe.
Jumătate de țară este sub alertă roșie din cauza incendiilor de vegetație care au izbucnit în mai multe regiuni. Este vizată și capitala Atena.
Locuitorii din două zone din apropierea Atenei au primit ordin să fie evacuați duminică, în timp ce zeci de pompieri, inclusiv români, se luptau să stăpânească flăcările alimentate de vânturile puternice și temperaturile ridicate.
Hotelurile din regiunea greacă Pieria au înregistrat rate scăzute de ocupare în luna iulie, în ciuda unui început dinamic, încă din luna aprilie, al sezonului estival din acest an, susțin agențiile de turism din regiune, potrivit Rador Radio România. Pieria e situată în apropiere de peninsula Halkidiki și include zonele Paralia Katerini și Riviera Olimpului.
Fermierii greci spun că virusul mortal care le-a atacat caprele și oile (pesta micilor rumegătoare- PPR) nu afectează deocamdată semnificativ producția de brânză feta, dar sacrificarea a mii de animale ar putea scumpi celebrul sortiment de brânză.