GRAFIC Cele mai noi gaze din Marea Neagră: Încasări mai mici în 2023, an întreg de producție, decât în cele doar 6 luni de extracție din 2022. Noua suprataxă, atacată în instanță

GRAFIC Cele mai noi gaze din Marea Neagră: Încasări mai mici în 2023, an întreg de producție, decât în cele doar 6 luni de extracție din 2022. Noua suprataxă, atacată în instanță
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 16 mai 2024

Grupul italian de petrol și gaze Gas Plus SpA, a cărui subsidiară românească Gas Plus Dacia SRL deține 10% din concesiunea perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, a raportat pentru anul trecut venituri din vânzarea cotei sale de o zecime din producția de gaze de la Midia de 47,2 milioane euro, cu 45% mai mici decât cele înregistrate în 2022 (85,7 milioane euro).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

12 iunie - Profit News TV - Maraton Energie
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Profitul operațional EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) al business-ului românesc al Gas Plus s-a cifrat la 28,5 milioane euro în 2023, în scădere cu 34% comparativ cu anul anterior (43,3 milioane euro). Suma plătită de italieni la stat sub formă de redevențe și impozit pe veniturile suplimentare s-a redus cu 69%, de la 43,77 milioane euro în 2022 la 13,65 milioane euro în 2023.

FOTO Un bărbat de 80 ani a câștigat la Loto peste 725.000 de euro cu un bilet de 10 lei CITEȘTE ȘI FOTO Un bărbat de 80 ani a câștigat la Loto peste 725.000 de euro cu un bilet de 10 lei

Asta în pofida faptului că, în 2022, anul de debut al producției de gaze la Midia, extracția a început pe 15 iunie și a durat, deci, mai puțin de 6 luni, în timp ce 2023 a fost an complet de producție, cu excepția unei întreruperi de câteva zile pentru revizia instalațiilor, în octombrie. Producția totală din 2023, din care celor de la Gas Plus le revine 10%, a depășit 1 miliard de metri cubi (ajungând la aproape 1,1 miliarde metri cubi), față de circa 600 milioane metri cubi în 2022

Explicația este ieftinirea semnificativă anul trecut a cotațiilor gazelor pe piețele angro, față de situația din anul de criză energetică 2022, care a fost marcat de șocul scăderii masive a importurilor europene de gaze din Rusia, pe fondul agresiunii militare a Kremlinului împotriva Ucrainei.  

După funcționarii de la Guvern, și angajații de la Parlament cer salarii mai mari. Invocă „respectul și loialitatea” arătate față de instituție CITEȘTE ȘI După funcționarii de la Guvern, și angajații de la Parlament cer salarii mai mari. Invocă „respectul și loialitatea” arătate față de instituție

Concesionari majoritari (70%) și operatori ai perimetrului Midia sunt americanii de la Black Sea Oil&Gas (BSOG), iar al treilea partener este compania Petro Ventures Resources (20%).

Niciuna dintre societățile concesionare înregistrate în România nu și-a raportat încă rezultatele financiare la Ministerul Finanțelor de la București. Însă dat fiind că vânzările lor de gaze din producția de la Midia se fac în baza unui contract unic cu Engie Energy Management, încasările afișate de Gas Plus Dacia pot fi extrapolate la nivelul întregului consorțiu. Astfel, strict pe baza acestui calcul, veniturile totale din producția de gaze de la Midia pot fi indicate la circa 472 milioane euro (în jur de 2,33 miliarde lei) în 2023.

Vodafone, cu probleme în diferite țări, scoate în evidență contractele încheiate cu sectorul public din România printre factori la majorarea veniturilor din servicii CITEȘTE ȘI Vodafone, cu probleme în diferite țări, scoate în evidență contractele încheiate cu sectorul public din România printre factori la majorarea veniturilor din servicii

În 2022, cele 3 companii concesionare au avut profituri nete cumulate în sumă totală de peste 1,2 miliarde lei, la venituri ce au depășit 4,76 miliarde lei.

De la 1 ianuarie 2024, prin lege, a fost impusă în Codul Fiscal o nouă suprataxă companiilor din industria de petrol și gaze cu cifre de afaceri anuale de peste 50 milioane euro, acestea datorând, pe lângă impozitul pe profit, un impozit specific pe cifra de afaceri în procent de 0,5%. Legea a fost modificată prin ordonanță de urgență în martie, precizându-se că societățile care desfășoară și activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale și sunt reglementate de ANRE nu datorează impozit specific și pe rulajul din activitățile menționate.

Alro vinde mai mult, profitând de sancțiunile impuse Rusiei. Compania începe, totuși, anul tot pe pierdere CITEȘTE ȘI Alro vinde mai mult, profitând de sancțiunile impuse Rusiei. Compania începe, totuși, anul tot pe pierdere

Prin ordin al ministrului Finanțelor au fost stabilite codurile CAEN pentru care se datorează impozit specific, acestea fiind 0610 - „Extracția țițeiului“, 0620 - „Extracția gazelor naturale“, 1920 - „Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului“, 3522 - „Distribuția combustibililor gazoși, prin conducte“, 3523 - „Comercializarea combustibililor gazoși, prin conducte“, 4671 - „Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate“, 4730 - „Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate“ și 4950 - „Transporturi prin conducte“.

Luna trecută, în procese separate, BSOG, Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia au dat în judecată Ministerul Finanțelor și ANAF, cerând anularea ordinului cu codurile CAEN, dar și suspendarea aplicării acestuia până la soluționarea solicitării de anulare. Procesele se află pe rol.

Helsinki a fost atacat cibernetic, date a zeci de mii de locuitori compromise CITEȘTE ȘI Helsinki a fost atacat cibernetic, date a zeci de mii de locuitori compromise

Chiar și în cea mai recentă variantă a legii (de după modificarea prin OUG – n.r.) persistă ambiguități, care pun sub semnul îndoielii faptul că această taxă s-ar aplica Gas Plus Dacia. Din acest motiv, Gas Plus Dacia și partenerii săi din consorțiul Midia au făcut demersuri de contestare a impozitului specific pe cifra de afaceri, mai întâi prin plângeri administrative prealabile adresate Ministerului Finanțelor și apoi prin cereri de suspendare și anulare a legislației secundare″, spun italienii.

Concesionarii se judecă și cu ANRM, într-un litigiu legat de majorarea redevențelor petroliere, precum și cu ANRE, pe subiectul obligației de vânzare de gaze la preț reglementat pentru consumul casnicilor și CET-urilor, după cum a relatat Profit.ro aici și aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
supraimpozitare petrol și gaze
impozit specific pe cifra de afaceri
gaze naturale marea neagră
gaze offshore midia
ieftinire gaze naturale