Horse, compania de motoare a Renault Group, în care a fost integrată și Uzina Mecanică Dacia, a semnat primul său contract extern, cu o companie din afara grupului Renault.
Modelul Ford EcoSport, care a fost fabricat la Craiova timp de șase ani, se întoarce în Europa, în urma deciziei companiei americane de a produce și de a vinde în Europa mașini cu combustie, dincolo de anul 2030.
ANAF și Autoritatea Vamală Română (AVR) nu au înregistrat în aprilie venituri din digitalizare, deși aveau pus în programul de colectare venituri, trasat de către Ministerul Finanțelor, încasări de 700 de milioane de lei, potrivit informațiilor Profit.ro. Nerealizarea acestor venituri, despre care Finanțele au afirmat încă de la întocmirea bugetului, la finalul anului trecut, că au un grad ridicat de risc, nu pare să afecteze pentru moment colectarea la buget, întrucât creșterea unor taxe și eliminarea de facilități fiscale în acest an, alături de majorarea salariului minim, par să genereze pentru moment suficienți bani suplimentari la buget, încât să acopere gaura digitalizării.
Mall-ul, inaugurat în 2008 în urma unei investiții de circa 70 de milioane de euro, a fost executat silit de trei bănci.
Cei trei operatori de distribuție a energiei electrice din România preluați de grecii de la Public Power Corporation (PPC) de la grupul italian Enel au primit o singură ofertă la licitația demarată în prima parte a anului, prin care vor să achiziționeze sute de mii contoare inteligente pentru măsurarea consumului și producției consumatorilor și prosumatorilor din portofoliu.
Compania americană de private equity Amerocap LLC, cea care a anunțat recent o investiție de 1 miliard de dolari într-un proiect de exploatare și procesare de magneziu din județul Bihor, are în vizor și zăcăminte de grafit de pe 2 amplasamente din Gorj care, potrivit Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), se suprapun cu un perimetru minier pentru care compania de stat Societatea Națională a Sării (Salrom) deține licență de exploatare în vigoare.
Antreprenorul Mario Păun, fost consilier județean în Argeș – acum ieșit din politică, a intrat pe piața imobiliară vieneză prin mici proiecte de case și renovări de clădiri istorice, iar acum pregătește niște proiecte rezidențiale noi, în parteneriat cu dezvoltatorul imobiliar Alexandru Mănăilă, fost consultant pe Wall Street, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Compania are venituri totale reprezentând echivalentul a aproape 17 miliarde euro în ultimul an fiscal.
Eazy Asigurări va începe să vândă polițe RCA spre mijlocul săptămânii viitoare, cel mai probabil din data de 16 mai, devenind astfel al nouălea jucător prezent pe acest segment de piață, care anul trecut a generat venituri din prime de aproape 9,3 miliarde lei, în creștere cu 16% față de 2022.
În jur de 20.000 de angajați din sistemul bugetar au profitat de faptul că Guvernul le decontează costul vizelor turistice și de afaceri pentru deplasări în Statele Unite ale Americii. Peste jumătate dintre vize au fost solicitate de angajați din Ministerul Afacerilor Interne, conform informațiilor obținute de Profit.ro.